Astăzi, 24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele. Îndrăgostiții pot să respecte o serie de tradiții și superstiții pentru a nu avea ghinion în relații și pentru a își găsi marea iubire.

Dragobete. Pentru mulți această sărbătoare înseamnă un nou început, iar pentru alții este „purtătorul dragostei şi bunei dispoziţii pe meleagurile româneşti”. Îndrăgostiții pot să respecte o serie de tradiții și superstiții pentru a nu avea ghinion în amor.

Ce spun legendele

„În unele legende româneşti, Dragobete este fiul Babei Dochia. Dacă Baba Dochia este întruchiparea forţelor malefice (ea unelteşte în fel şi chip să îşi ducă la pieire nora), Dragobete ar fi exponentul principiului contrar, pozitiv, al înnoirii. Din perspectivă mitică, Dragobete este echivalentul românesc al mesagerilor divini Cupidon/Eros. El este „purtătorul dragostei şi bunei dispoziţii pe meleagurile româneşti”, a spus un cunoscut sociolog.

Potrivit socilologului Ciprian Voicilă, „încă din zorii zilei de Dragobete feciorii şi fetele mari, bărbaţii şi femeile tinere, după ce se trezeau, se spălau pe faţă, se pieptănau. Altfel spus, se primeneau. Apoi, dacă era o vreme îmbietoare, porneau în cete să culeagă de prin păduri ghiocei proaspăt răsăriţi sau strângeau, pentru foc, lemne uscate. Dar nu plecau oricum, în neorânduială: mai întâi fetele sau tinerele femei apoi feciorii sau bărbaţii.

De se-ntâmpla să fie vreme posomorâtă, fete se adunau prin casele prietenelor sau pe la rude. Acolo le vizitau băieţii de prin vecini. Căutau să petreacă această zi cu voie bună. Sporovăiau, de una, de alta, şi se întreceau în glume. Pentru ei, asta însemna „să facă Dragobetele”. Credeau că dacă vor spune glume şi vor fi voioşi acum, în timpul acelui an se vor îndrăgosti, iar omul drag inimii lor le va răspunde cu aceleaşi sentimente înflăcărate. Feciorii de însurat şi fetele de măritat „se însoţeau” şi „se însurăţeau”: se îmbrăţişau, se sărutau, îşi promiteau că vor fi sinceri unul cu celălalt şi se vor ajuta la nevoie”.

Tradiții de Dragobete

În multe ţinuturi din România, ţăranii „ţineau Dragobetele” ca să fie „feriţi de boale”. Unii consideră că adevărata zi a îndrăgostiților nu este de Dragobete, pe 24 februarie, ci pe 1 martie. Se spune că în ziua de Dragobete păsările îşi găsesc perechea şi îşi fac cuiburi.

Pe vremuri, fetele mari mergeau să strângă apă de nea, adică de zăpadă. Se spălau cu ea tot anul ca să fie frumoase şi drăgăstoase. În memoria colectivă s-a păstrat o variantă poetică a acestui obicei ritual: fetele nemăritate „făceau dragobete de dragoste”. Culegeau roua de pe fragi şi îşi spălau chipul „ca să fie plăcute şi văzute când merg la jocuri”. Gesturile le erau însoţite de un mic descântec: „Floare de fragă/ Din luna lui Marţ (Martie)/ La toată lumea să fiu dragă,/ Urăciunile să le desparţi”.

Ce trebuie să facă bărbații de Dragobete

„(...) În această zi bărbaţilor li se recomandă să îşi ia măsuri de siguranţă, ei trebuie să intre în contact cu forţele fecunde şi, mai mult, trebuie să fie atenţi să nu le supere pe femei. Bărbaţilor li se atrage atenţia să nu se certe cu soţiile sau cu alte femei, pentru că nu le va merge bine. Bărbaţii, şi nu neapărat fetele, trebuie să-şi găsească partenere (adică împlinire, fecunditate) pentru anul ce vine (a se vedea în acest sens şi expresia „Dragobetele sărută fetele“ - fetele sunt căutate pentru a fi sărutate, pentru a permite bărbaţilor „contaminarea“ cu forţele faste)”.

Din perspectivă mitică, Dragobete este echivalentul românesc al mesagerilor divini Cupidon/Eros. El este „purtătorul dragostei şi bunei dispoziţii pe meleagurile româneşti”.

„În această zi, dis-de-dimineaţă, toate fetele şi băieţii se piaptănă, se primenesc. Şi băieţii, şi fetele au credinţa nestrămutată că în această zi trebuie ca şi ei să glumească, adică să facă #Dragobetele, după cum zic ei, ca să fie îndrăgostiţi tot anul. Iar dacă în această zi nu se va întâlni fată cu băiat, se crede că nu va fi iubită în nicio zi din an şi viceversa. Între fetele de la ţeară e întrecere în a fi îndrăgostite şi între mamele lor atâta bucurie, că de multe ori se invidiază şi chiar se naşte gâlceavă între ele", scrie Simeon Florea Marian în „Sărbătorile la români”, potrivit News.