Dragnea l-a RETROGRADAT pe Țuțuianu. Vezi unde a ATERIZAT după șefia Comisiei SRI

Dragnea l-a RETROGRADAT pe Țuțuianu. Vezi unde a ATERIZAT după șefia Comisiei SRI

Fostul ministrul al Apărării și șef al Comisiei de control asupra SRI, senatorul PSD, Adrian Țuțuianu, a fost repartizat, astăzi, în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii.

„Anunţ modificări în componenţa comisiilor, cu reprezentanţi ai PSD. Astfel, în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii domnul senator Adrian Ţuţuianu o înlocuieşte pe doamna senator Elena Lavinia Craioveanu, care pierde calitatea de membru al acestei comisii”, a anunţat liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, potrivit Mediafax.

De asemenea, Şerban Nicolae a mai spus că senatorul PSD, Titus Corlăţean, îl înlocuieşte pe ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, în Comisia pentru afaceri europene a Senatului.

Adrian Ţuţuianu şi-a dat demisia din funcția de ministru al Apărării pe 5 septembrie, în urma unui comunicat de presă postat pe site-ul ministerului, despre publicarea căruia susţine că nu ştia. Ţuţuianu a spus că datele prezentate în comunicat, prin care se anunţa că drepturile băneşti ale militarilor vor fi plătite în tranşe sunt reale, dar că s-a ajuns în această situaţie dintr-o problemă tehnică ce ţine de execuţia bugetară şi nu din lipsa de bani.

De asemenea, Ţuţuianu a pierdut şi alte funcţii, respectiv şefia Comisiei comune pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, dar şi pe cea de secretar al Biroului Permanent al Senatului.