Ce-l mai opreşte pe Dragnea să candideze la prezidenţiale? Dan Andronic are informaţii din culisele PSD. Breaking news

Ce-l mai opreşte pe Dragnea să candideze la prezidenţiale? Dan Andronic are informaţii din culisele PSD. Breaking news

Cu 4 zile înainte de alegerile europarlamentare, jurnalistul Dan Andronic a radiografiat ultimele evenimente de pe scena politică, iar concluziile indică implicarea liderului PSD Liviu Dragnea în cursa pentru un mandat la Cotroceni.

De asemenea, Andronic s-a referit şi la lupta care se va da pentru întâietate între PSD şi PNL, dar şi la unul dintre cele mai importante momente din acest an electoral: decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de luni, 27 mai, în dosarul lui Dragnea.

„Din informaţiile pe care le am, din apropierea lui Liviu Dragnea, singura necunoscută este diferenţa dintre PNL şi PSD, dacă va fi de 5 sau de 8 puncte. Trebuie să ţinem cont de prezenţa la vot, de referendum, de sondaje…. Vom vedea duminică seara, pot apărea surprize oricând. Dacă PSD va obţine un scor bun la europarlamentare, adică 37%, un scor bun, cât a obţinut în 2014, atunci Liviu Dragnea va fi îndreptăţit să facă un anunţ legat de alegerile prezidenţiale.

Lucrurile astea le ştiu şi din anturajul lui Dragnea, dar cel mai probabil îşi va anunţa candidatura. În mod cert au apărut tot felul de situaţii noi, inclusiv situaţia de la ÎCCJ. Există o problemă politică: PSD n-a fost în situaţia în care să nu aibă candidat la prezidenţiale. Că vrei, că nu vrei, PSD este o forţă, că e pe locul 1, că e pe locul 2, are o şansă să intre în turul 2.

Cred că va fi o amânare la decizia de luni, ceea ce cred că îi mai dă un răgaz de două săptămâni lui Liviu Dragnea, dar repet, este părerea mea, nu angajează altceva.

Pe lânga ceea ce se întâmplă cu Dragnea şi PSD, va fi foarte important modul în care va fi reflectat  referendumul pentru modificarea Constituţiei.

USR-PLUS nu s-a înscris în campania pentru referendum, ceea ce înseamnă că nu a vrut să faca nici cea mai mică cheltuială pentru referendum.

Pentru PNL va fi foarte importantă diferenţa faţă de USR-PLUS. O diferenţă mică nu îi ajută. Dacă PNL ia 32%, iar USR undeva la 10, 12 %, asta îi pune pe liberali într-o poziţie foarte avantajoasă. Dacă ALDE nu ia un scor care să aiba 10, 12, 15%, atunci va fi foarte greu să spuna PSD că pot avea un candidat comun la alegerile prezidenţiale”, a declarat Andronic la Antena 3.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News