Balaurul media Șor-Plahotniuc, aproape decapitat. Alte două televiziuni au fost retrase din scenă

Balaurul media Șor-Plahotniuc, aproape decapitat. Alte două televiziuni au fost retrase din scenăSursa foto: Dreamstime.com

Republica Moldova. Alte două televiziuni, afiliate politicienilor fugari Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc, au rămas fără acte permisive. Decizia a fost luată de Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională.

Nouă milioane de lei, dintr-un buzunar în altul

Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională a retras, pe 9 august, actele permisive ale companiei „Real Radio”, care deține posturile Mega TV și Familia.

Conform deciziei, au fost identificate legături ale companiei cu Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor. Cei doi sunt subiecți ai unor sancțiuni internaționale și naționale, pe motiv că ar sta în spatele unor acțiuni de destabilizare a situației din Republica Moldova. În plus, aceștia sunt vizați de restricțiile privind orice tip de tranzacții financiare.

„Activitatea și tranzacțiile companiei indică asupra afilierii acesteia la grupul Șor/Plahotniuc. Tranzacțiile analizate au identificat încasări de peste 9 mln lei de la SRL „Casa Media Corp”. Compania este afiliată grupului Plahotniuc și SRL Horus, afiliată structurilor din Federația Rusă. Acest fapt ce generează suspiciuni față de scopul tranzacțiilor și sursa de proveniență a mijloacelor financiare. Totodată, ex-fondatorii companiei sunt vizați în 4 cauze penale”, se arată în decizia Consiliului.

Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc

Sursa foto: TV8

Imperiul media Șor/Plahotniuc, aproape de apus

Pe finalul anului 2022, Comisia Situații Excepționale (CSE) a suspendat activitatea a șase posturi tv. Este vorba despre Primul în Moldova, Orhei TV, Accent TV, NTV Moldova și RTR Moldova. Interdicția era valabilă pe perioada stării de urgență.

În 2023, la propunerea șefului SIS, Alexandru Musteață, CSE a suspendat licența altor șase posturi de televiziune: Orizont TV, Canal 2 și Canal 3, ITV, Prime și Publika.

Cu o zi înainte de încheierea stării de urgență, a intervenit Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională. Membrii Consiliului au impus sistarea temporară a valabilității actelor permisive ale companiilor în gestiunea cărora se aflau 8 din cele 12 televiziuni.

La începutul anului curent, reprezentanți ai Guvernului au declarat că toate posturile TV rămase fără licență nu vor reveni în emisie până în momentul în care „nu va fi clar cine le sunt proprietarii efectivi”.