Sute de mii de ziare de propagandă, ridicate de la o tipografie din Chișinău

Sute de mii de ziare de propagandă, ridicate de la o tipografie din Chișinău

Poliția Republicii Moldova a descins azi, 7 mai 2024, la o tipografie din Chișinău, unde au fost depistate sute de mii de ziare -228.800 de ziare în limba rusă și 166.000 în limba română  și alte materiale cu caracter electoral, tipărite cu încălcarea legislației electorale. Potrivit informației prezentate de Poliția Republicii Moldova, acestea ar aparține grupării criminale „ȘOR”.

Un lot de 394.800 de ziare de propagandă

Potrivit sursei citate, în rezultatul examinării unei informații operative, polițiștii au stabilit că la o tipografie din Chișinău au fost tipărite o serie de materiale cu caracter electoral.

Mai exact, este vorba de 228.800 de ziare în limba rusă și 166.000 în limba română.

Captură video

Ziare de propagandă, publicate în două limbi

Acestea au fost ridicate și transportate la Inspectoratul de Poliție Centru pentru continuarea investigațiilor.

„Venim cu apel către actorii politici să respecte legislația cu privire la procesul electoral și să nu devieze de la normele legale”, scrie în comunicatul Poliției.

Cine sunt cărăușii oligarhului Ilan Șor, prinși cu genți de bani în aeroport

Amintim că peste 20 de milioane de lei au fost confiscați de către ofițerii Inspectoratului Național pentru Integritate, procurorii  Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și ofițerii Serviciului Vamal, în timpul controalelor efectuate la Aeroportul Internațional Chișinău, pe 22 aprilie. Oamenii legii au anunțat pornirea unei cauze penale pe faptul contrabandei în interesul unui grup criminal organizat.

Este vorba despre cetățenii Republicii Moldova, majoritatea vârstnici, care se întorceau de la Moscova, unde au participat la lansarea Blocului „Pobeda/Victorie” al oligarhului fugar Ilan Șor. Aceștia dețineau la ei sume de bani de până la 10 mii de dolari, bani care urmau să fie folosiți ilegal de partidele politice afilitate lui Șor.

Pasagerii din cursa lui Șor transportau bani în  valută

Pe 22 aprilie, la sosirea lor în Aeroportul Internațional Chișinău (AIC), pasagerii au fost verificați de către inspectorii vamali. Astfel, de la cei 135 de pasageri vizați au fost ridicate sume de bani ce variau între 6.000  -9.500 de dolari, aduși în Republica Moldova în diferite valute – 1.052.414 dolari americani, 3070 de euro și 62.250 ruble rusești. Banii erau astfel împărțiți încât fiecare să poată introduce separat suma de banii până la 10.000 de euro, care este permisă prin lege în Republica Moldova, informează Poliția Republicii Moldova.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News