Cine sunt cărăușii oligarhului Ilan Șor, prinși cu genți de bani în aeroport
- Victoria Popa
- 24 aprilie 2024, 11:55
Peste 20 de milioane de lei au fost confiscați de către ofițerii Inspectoratului Național pentru Integritate, procurorii Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și ofițerii Serviciului Vamal, în timpul controalelor efectuate la Aeroportul Internațional Chișinău, pe 22 aprilie. Oamenii legii au anunțat pornirea unei cauze penale pe faptul contrabandei în interesul unui grup criminal organizat.
Este vorba despre cetățenii Republicii Moldova, majoritatea vârstnici, care se întorceau de la Moscova, unde au participat la lansarea Blocului „Pobeda/Victorie” al oligarhului fugar Ilan Șor. Aceștia dețineau la ei sume de bani de până la 10 mii de dolari, bani care urmau să fie folosiți ilegal de partidele politice afilitate lui Șor.
Pasagerii din cursa lui Șor transportau bani în valută
Pe 22 aprilie, la sosirea lor în Aeroportul Internațional Chișinău (AIC), pasagerii au fost verificați de către inspectorii vamali. Astfel, de la cei 135 de pasageri vizați au fost ridicate sume de bani ce variau între 6.000 -9.500 de dolari, aduși în Republica Moldova în diferite valute – 1.052.414 dolari americani, 3070 de euro și 62.250 ruble rusești. Banii erau astfel împărțiți încât fiecare să poată introduce separat suma de banii până la 10.000 de euro, care este permisă prin lege în Republica Moldova, informează Poliția Republicii Moldova.
Potrivit poliției, în baza măsurilor speciale, a fost urmată ipoteza întemeiată privind înfăptuirea acestor acțiuni în beneficiul unei organizații criminale, în scopul introducerii în țară a banilor în sumă totală mai mare de pragul permis de lege, prin repartizarea celor peste 20 milioane de lei în mod fraudulos pasagerilor sosiți în Republica Moldova preponderent cu cursa avia din Erevan, Armenia.
Totodată, au fost ridicate și telefoane mobile, pentru cercetarea lor în cadrul cauzei penale, a declarat șeful Inspectoratului General de Poliție (IGP), Viorel Cernăuțeanu.
Șor a folosit bătrâniii din Găgăuzia pe post de cărăuși pentru transportarea banilor
Potrivit oamenilor legii, majoritatea pasagerilor erau de vârsta a doua, din localitățile de la sudul Republicii Moldova. Aceștia ar fi fost folosiți în calitate de cărăuși, astfel încât autoritățile moldovene să nu cunoască despre originea și scopul folosirii acestor bani.
„Conform investigațiilor, persoanele care asigurau transportarea banilor beneficiau de recompense de la 300 la 500 de euro. O parte dintre acestea au reușit să treacă înainte de începerea operațiunii și au transmis banii așa-zișilor colectori, fie chiar în incinta Aeroportului Internațional Chișinău, fie în mijloacele de transport în drum spre casă.
De asemenea, au fost ridicate și alte bunuri. O parte din cărăuși a conlucrat cu autoritățile, așa că ei pot beneficia de schimbarea statutului de bănuit. Cărăușii sunt cetățeni ai Republicii Moldova cu vârstă destul de înaintate. Anterior erau folosite persoane tinere, acum au încercat să folosească vârstnicii pentru a sensibiliza autoritățile. Majoritatea lor erau din Găgăuzia” a declarat șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.
Se stabilește originea și destinația banilor confiscați de la Șor
Suplimentar verificărilor de la Aeroport, în cadrul dosarului au fost desfășurate zeci de percheziții inclusiv în afara Chișinăului, cumulat fiind desfășurate peste 150 de percheziții, în cadrul cărora de asemenea au fost ridicate sume de bani.
Acum, banii au fost indisponibilizați și vor fi folosiți în calitate de probă în dosarul penal. Potrivit Poliției Republicii Moldova, acțiunile de urmărire penală continuă, în vederea stabilirii originii și destinației banilor. Ulterior va fi comunicată și informația privind determinarea atribuirii statutelor procesual-penale, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției și garanții procedurale, potrivit legii.