Două persoane, arestate după ce au sărit de pe Turnul Eiffel
- Andreea Răzmeriță
- 11 iulie 2025, 09:57
Turnul Eiffel. Sursa foto YoutubeDoi bărbați au fost arestați joi dimineață, după ce s-au parașutat ilegal de pe Turnul Eiffel, unul dintre cele mai importante atracții turistice ale Franței. Incidentul a avut loc în jurul orei 6, iar autoritățile au deschis o anchetă pentru încălcarea regimului de securitate publică.
Turnul Eiffel, scena unei tentative riscante
În jurul orei 4:30 dimineața, agenții de securitate ai Turnului Eiffel au observat două persoane cățărându-se pe structura monumentului, purtând cagule și parașute. Aceștia au alertat imediat forțele de ordine și serviciile de urgență, care au încercat să negocieze cu bărbații înainte ca aceștia să sară.
Salt de la înălțime și arestări imediate

Sursa foto: Arhiva EVZ
Cei doi bărbați au refuzat intervenția autorităților și s-au parașutat de pe monument în jurul orei 6:00. Aterizarea s-a produs fără incidente majore, însă aceștia au fost imediat reținuți, unul în zona Pont d'Iéna, iar celălalt pe Champs de Mars. Poliția a mai reținut și un al treilea bărbat care nu urcase pe monument, dar fusese observat în apropierea acestuia de către agenții de securitate, conform Faits Divers.
Conform poliției, directorul de operațiuni al Turnului Eiffel urmează să depună o plângere oficială. Ancheta se concentrează pe încălcarea normelor de securitate și acces neautorizat într-o zonă restricționată. Autoritățile franceze tratează cu seriozitate astfel de acțiuni care pun în pericol siguranța publică și integritatea monumentelor naționale, relatează AFP.
Turnul Eiffel este unul dintre cele mai vizitate monumente din lume
Finalizat în anul 1889 pentru Expoziția Universală de la Paris, Turnul Eiffel este deținut de orașul Paris. Unul dintre cele mai vizitate monumente din lume, atrage aproximativ șapte milioane de vizitatori în fiecare an, dintre care aproximativ trei sferturi sunt turiști străini, potrivit site-ului oficial al monumentului. Turnul Eiffel este deschis zilnic, inclusiv seara. Seara, monumentul se iluminează și strălucește în fiecare oră până la închidere, când luminile se sting. Pentru a vizita cele trei niveluri ,primul etaj, al doilea și vârful, biletele pot fi cumpărate online, de pe site-ul oficial, sau direct de la casa de bilete de pe esplanada Turnului. La vârf (276 m), vizitatorii se pot bucura de o panoramă 360 asupra Parisului, un pahar de șampanie de la bar și o reconstrucție a biroului lui Gustave Eiffel, ceatorul celebrului monument.