Două medicamente care nu există în ţară îi pot salva viaţa lui Eduard

Două medicamente care nu există în ţară îi pot salva viaţa lui Eduard

Are 21 de ani, este din Piteşti şi are cancer

De un mai bine de un an, Eduard Nonu luptă cu radioterapiile, regimurile, chimoterapiile. E slăbit fizic şi psihic. Părin ţii lui sunt la limita puterilor, atât financiar, cât si sufleteşte. Pentru că nu mai răspundea la tratamentele făcute în România, ajutat de organizaţia "Salvează Vieţi", Eduard a ajuns la un medic din Germania. "Acesta ne-a spus că tratamentul la care a fost supus în România se făcea acum 10 ani la ei şi ne-a recomandat două medicamente care nu există în ţara noastră şi care nu pot fi aduse fiindcă nu sunt incluse în nomenclator", povesteşte tatăl tânărului. Eduard e aproape de liman, însă nu are resursele necesare cumpărării acestor medicamente, ce trebuie folosite înainte de a fi supus unei operaţii de autotransplant. Cele două medicamente de care are nevoie tânărul sunt BCNU (Carmustine) de 100 mg- 6 fl. şi Merfalan (alkeran) 50 mg. - 5 fl. Costul lor e de circa 1.500 euro. Cei care îi pot ajuta cu aceste medicamente sau cu banii necesari cumpărării lor pot lua legătura cu familia la numărul 0756.320.450 sau pot dona în contul: RO59RZBR0000060013827942, în lei, deschis la Raiffeisen Bank Piteşti, titular: Nonu Eduard Antoniu.

Ne puteți urmări și pe Google News