Dosarul tinerei lăsate să moară de medici, mutat. Noi dezvăluiri

Dosarul tinerei lăsate să moară de medici, mutat. Noi dezvăluiriAlexandra Ivanov. Sursa foto: Facebook

Noi detalii despre moartea tinerei gravide de la Botoșani. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au preluat ancheta și urmează să facă o serie de verificări.

Noi detalii despre moartea tinerei gravide. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au preluat ancheta în cazul tinerei moarte pe 18 august în Maternitatea din Botoşani. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia, a anunțat că vor fi făcute mai multe verificări.

„Decizia a fost luată de parchetul ierarhic superior. A fost o decizie de comun acord cu cei de la Parchetul Curţii, iar cercetările care se fac acum sunt dispuse de procurorul de caz de la Parchetul Curţii”, a spus Chihaia.

Iniţial, cercetările în cazul morţii Alexandrei Ivanov au fost începute de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.

Alexandra Ivanov(25 de ani) a murit vinerea trecută, la aproape nouă ore după ce a fost internată în Maternitatea din Botoşani. Ea era însărcinată în luna a treia şi a făcut hemoragie. Medicii au ingnorat-o ore întregi, iar aceasta a decedat în Secţia de anestezie – terapie intensivă.

DSP Motoșani, desprea moartea tinerei gravide

Tânăra nu a beneficiat, timp de aproape şapte ore, de îngrijiri medicale, potrivit raportui preliminar întocmit de DSP Botoşani.

Alexandra Ivanov a fost internată la ora 23,30 cu „sângerare pe căi genitale externe, dureri hipogastrice şi lombare”. Diagnosticul stabilit la internare a fost de „sarcină oprită în evoluţie, metroragie minoră, observaţie anemie secundară”, a mai spus DSP Botoșani.

Moartea tinerei gravide de la Botoșani, în atenția procurorilor. Noi descoperiri

Sursa foto: https://www.botosaninews.ro/

Inspectorii sanitari au stabilit că „de la ora 00,45, când i s-a administrat ser fiziologic şi un medicament, până la 07,35, nu a mai fost efectuată nicio manevră de îngrijire”, potrivit Cotidianul.

O singură demitere

După tragedie, doar managerul spitalului a fost demis din funcție, anunță reprezentanții Consiliului Județean Botoșani. Decizia a fost luată după șase zile în care oamenii au protestat. Conducerea interimară va fi asigurată de doctorul Monica Adăscăliței.

„Am luat decizia încheierii mandatului domnului Iulian Angel Călin la conducerea Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani. Conducerea interimară va fi asigurată de către doamna doctor Monica Adăscăliței.

Numirea interimară, până la organizarea concursului de ocupare a funcției, a domnului Angel Călin a venit în urma demisiei managerului Doina Caba. Numirea a fost o necesitate a asigurării funcției de ordonator de credite și de continuare a proiectelor pe care spitalul le are în derulare. Decizia a fost luată pe solida lui experiență managerială în domeniul resurselor umane”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a instituției.

Ne puteți urmări și pe Google News