Dosarul devalizării FNI, al lui Sorin Ovidiu Vîntu, repus pe rolul Tribunalului Bucureşti

Dosarul devalizării FNI, al lui Sorin Ovidiu Vîntu, repus pe rolul Tribunalului Bucureşti

Dosarul devalizării FNI, în care Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de spălare de bani şi instigare la delapidare, a fost repus pe rolul Tribunalului Bucureşti, pentru a fi discutată schimbarea încadrării juridice pentru care a fost trimis în judecată omul de afaceri.

Instanţa a dispus citarea părţilor la un nou termen, în 9 februarie, după ce la termenul anterior stabilise că va pronunţa o sentinţă în acest caz, potrivit mediafax.ro

  • În prezent, Sorin Ovidiu Vîntu se află în libertate, după ce, în 19 noiembrie 2014, Tribunalul Ilfov a decis liberarea sa condiţionată, el având două condamnări, în dosarele privind şantajarea lui Sebastian Ghiță şi, respectiv, favorizarea lui Nicolae Popa.

În dosarul privind devalizarea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în 24 septembrie 2012, fiind acuzat de spălare de bani şi instigare la delapidare.