Editura Evenimentul si Capital

Donald Trump, lovitură aplicată lui Barack Obama. Decizia luată de președintele SUA

Autor: | | 2 Comentarii | 1829 Vizualizari

Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că îl graţiază pe Dinesh D\'Souza, un autor şi realizator conservator foarte critic faţă de fostul preşedinte Barack Obama şi care fusese condamnat pentru încălcarea legislaţiei privind finanţarea electorală, transmite AFP.

„Îi voi acorda graţiere totală lui Dinesh D'Souza astăzi. A fost tratat foarte nedrept de guvernul nostru!”, a scris Trump pe Twitter. Dinesh D'Souza a recunoscut în instanţă, în 2014, că a plătit, prin doi asociaţi folosiţi ca intermediari, 20.000 de dolari unei candidate republicane la Senat în 2012. La acea vreme, limita contribuţiei financiare a unei persoane la campania unui candidat era de 5.000 de dolari, informează Agerpres. D'Souza a fost condamnat la o amendă de 30.000 de dolari şi cinci ani de libertate supravegheată, dintre care opt luni într-un centru specializat. Procurorii ceruseră împotriva sa pedeapsă cu executare între 10 şi 16 luni. Într-un tweet recent care a declanşat indignare, Dinesh D'Souza i-a ironizat pe elevii supravieţuitori ai unui atac armat la liceul din Parkland, Florida, după ce Senatul acestui stat a respins un proiect de lege care interzicea armele de asalt. Dinesh D'Souza, foarte apreciat în anumite cercuri conservatoare, este autorul cărţii 'The roots of Obama's rage', apărută în 2010, şi realizatorul filmului '2016: Obama's America', un documentar vehement anti-Obama, bazat pe cartea menţionată. Anul trecut, preşedintele Trump şi-a folosit dreptul conferit de Constituţie pentru a-l graţia pe fostul şerif Joe Arpaio, condamnat pentru metodele sale discriminatorii faţă de imigranţii clandestini.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate