Domeniul în care românii pot să facă bani. Pași pentru investiții ce pot să umple conturile
- Nicolae Comănescu
- 2 august 2025, 12:26
Bursă. Sursă foto: UnsplashUna dintre variantele de investiție pentru români vizează Bursa de Valori din Bucuresti (BVB), Care pune la dispoziția publicului larg acțiunile unora dintre cele mai importante companii din țară. E vorba despre OMV Petrom, Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Digi Communications, Transgaz, Banca Transilvania, Electrica sau One United Properties.
Dar, există și variante mai comode. Pe lîngă acțiuni, bursa din Bucuresti oferă și fonduri de investiții ce sunt listate la bursă, de tip ETF sau Exchange Traded Fund. Ca exemplu, Fondul ETF BET Patria – Tradeville a depășit recent o valoare totală de 500 de milioane de lei. Ceea ce reprezintă valoarea la zi a sumelor plasate în fond de peste 28.000 de persoane.
Fondul investește în cele mai importante 20 de acțiuni listate la bursa din București. Iar persoanele care achiziționează acest fond dețin, în mod indirect, acțiuni ce curpind 20 de companii românești de top.
Domeniul în care românii pot să facă bani. Pași pentru investiții ce pot să umple conturile
Acest fond este gestionat de Patria Asset Management. O companie ce face parte din grupul Patria Bank. Un prim pas este achiziționarea ETF BET Patria – Tradeville la bursă.
Astfel, vei avea în posesie si un coș divers de 20 de acțiuni românești importante. În acest caz, nu va trebui să alegi singur actiunile în care să investești.

Bani. Sursa foto: Pixabay
Aceasta este o variantă eficace pentru o parte din economiile proprii, ce e folosită foarte des la nivel internațional. Activele fondurilor de tip ETF la nivel mondial erau estimate la valoarea de 13,8 trilioane de dolari la sfârșitul anului trecut, conform celor de la conso.ro.
Fondul ETF BET Patria – Tradeville este listat la Bursa de Valori Bucuresti din anul 2012. Și e primul ETF din Romania, tranzacționând la bursă cu simbolul TVBETETF.
Pentru a plasa economiile în acest fond și pentru a retrage diverse sume se folosesc serviciile oricarei firme autorizate să cumpere și să vândă acțiuni la bursă.
Lista se poate consulat pe siteul bursei, www.bvb.ro.
Suma investită, indiferent de valoarea ei, poate fi evaluată în timp. O recomandare ar fi investiția în fond unei sume lunare.