Doliu la Hollywood. Filmele cu mafioți nu vor mai fi la fel niciodată
- Adrian Horeboiu
- 13 aprilie 2021, 10:09
Filmele cu mafioți nu vor mai fi la fel după ce un mare actor a părăsit scena pentru totdeauna în urma unei lupte crunte cu cancerul.
Lumea filmului este în doliu. Actorul Joseph Siravo a părăsit scena pentru totdeauna. Acesta era cunoscut pentru rolul tatălui mfiot al lui Tony Sopranu din serialul “The Sopranos”. Acesta a fost răpus de cancer, după o luptă cruntă.
"Joe era un actor excelent, un tip minunat şi i se va simţi lipsa", a scris pe Instagram Michael Imperioli, actorul care l-a jucat pe Christopher Moltisanti în acelaşi serial.
Un alt actor din distribuţie, Steven Van Zandt, interpretul rolului lui Silvio Dante, a transmis "cele mai profunde condoleanţe" familiei îndoliate.
Rolul lui Siravo în calitate de patriarh al familiei Soprano va fi interpretat de Jon Bernthal în viitorul prequel la "The Sopranos", "The Many Saints of Newark".
Născut în Washington, Siravo a jucat şi în "Made in Jersey", "For Life, "Motherless Brooklyn" şi "The People v. O. J. Simpson: American Crime Story".
Pe Broadway şi în afara sa, Siravo l-a interpretat pe Gyp DeCarlo în primul turneu naţional al "Jersey Boys", a apărut în "Oslo", o piesă recompensată cu două premii Tony, dar şi în "Conversations With My Father", alături de Tony Shalhoub şi Judd Hirsch, şi în musicalul "The Light In the Piazza", la rândul său câştigător al mai multor premii Tony.