Doliu în tenis. A murit o figură importantă a sportului alb românesc
- Paul Motorga
- 27 octombrie 2014, 17:07
Ştefan Georgescu, căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României din finalele jucate în 1971 şi 1972, a decedat, ieri, la vârsta de 77 de ani.
Ştefan Georgescu a primit, anul trecut, în cadrul evenimentului „Gala Așilor Tenisului Românesc”, un premiu din partea Federaţiei Române de Tenis pentru întreaga activitate. „Dispariţia lui Ştefan Georgescu lasă un gol imens în sportul românesc, însă va rămâne mereu în amintirea tenisului românesc ca un formator, descoperitor de talente şi cel mai mare antrenor. Transmitem sincere condoleante familiei. Dumnezeu să-l odihneasca în pace!", a declarat George Cosac, presedintele Federaţiei Române de Tenis.
Ştefan Georgescu a jucat o singura dată pentru echipa de Cupă Davis a României, în 1960, la dublu, alături de Ion Ţiriac.