Doliu în sportul românesc. A fost ucisă într-un accident!

Doliu în sportul românesc. A fost ucisă într-un accident!

Cristina Berna, cea mai valoroasă ciclistă de anduranță a României, și-a pierdut viața, luni, pe un drum din Munții Banatului.

Iulian Ene, președintele Asociației Adevărații Veloprieteni, a fost cel care a anunțat că ciclista Cristina Berna și-a pierdut viața într-un accident, în Munții Banatului. Sportiva pedala singură, iar apropiații eu spun că se pregătea pentru participarea în competiția LEL, care ar urma să aibă loc în 2021, în Regatul Unit al Marii Britanii.

„A suferit un tragic accident in timp ce pedala prin Muntii Banatului, singura, asa cum alesese sa o faca aproape in tot acest an, an al pandemiei, din cauza careia si alesese ca in 2020 sa nu mai parcurga brevete pentru omologare, ci doar trasee de anduranta, singura, pentru a-si dovedi ca este puternic[.

Ne puteți urmări și pe Google News

De aproape 5 ani, anduranta facea parte din viata ei. Nu concepea viata fara mers pe bicicleta. Ne-am cunoscut prima data in 2015, la un antrenament catre Ruse, pe un traseu de 200 de km. M-a impresionat de la inceput cat de puternica si ambitioasa era. Peste ani, a dovedit-o din plin. An de an, a obtinut titlul de RANDONN"OR Romania la feminin, oferit ciciclistei cu cei mai multi kilometri pedalati in brevete.

A reusit sa fie printre primele cicliste din Romania prezente atat la London-Edinburgh-London, cat si la Paris-Brest-Paris. Isi dorea sa fie din nou prezenta in 2021 la LEL, in Marea Britanie. Chiar daca, in acest an, alesese sa faca anduranta fara recunoasterea internationala, era hotarata sa revina in 2021, mult mai puternica. Din pacate, Dumnezeu a ales altfel...”, a scris Iulian Ene pe pagina sa de Facebook.

„Inca nu reusesc sa imi revin din soc si probabil va trece mult timp sa inteleg de ce in acest an isi propusese sa mearga singura, singura pe trasee de anduranta foarte dificile, departe de casa, prin munti. De asemenea, in toti acesti ani, s-a dovedit unul dintre cei mai activi voluntari in cadrul evenimentelor organizate de noi”, mai transmite președintele Asociației Adevărații Veloprieteni.

Cum s-a produs accidentul

„O femeie de 51 de ani, din municipiul Bucuresti in timp ce conducea o bicicleta pe DJ 607 B, in panta din cauza vitezei, a pierdut controlul directiei de mers si a patruns pe contrasens unde a intrat in coliziune frontala cu o autoutilitara condusa de un barbat de 47 de ani, din Punghina.

In urma impactului a rezultat decesul biciclistei. S-a intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de ucidere din culpa”, transmite IPJ Mehedinți.

Mai mult, șeful a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

„Nu am avut cum sa evit. Prinsese viteza. Cand a vazut masina, s-a speriat si nu a mai putut controla bicileta. Bicicleta a ricosat, iar femeia a ajuns, pur si simplu, sub roata masinii”, spune soferul implicat in accident, potrivit Actualmehedinti.ro. (FOTO: Facebook)