Unul dintre cei mai cunoscuți pictori din România, Virgiliu Dan Dimulescu (68 de ani), a murit după ce a contractat virusul SARS-CoV-2. Decesul a survenit în timp ce era internat la Spitalul Municipal Caracal, declarat unitate suport pentru COVID-19.

Pictorul Virgiliu Dan Dimulescu a ajuns la unitatea medicală din Caracal cu plămânii afectaţi 80% din cauza infectării cu noul coronavirus.

Lupta cu dușmanul invizibil a fost una extrem de grea, având în vedere că el era şi diabetic. Regretatul artist a pierdut lupta noaptea trecută, iar azi a fost făcută publică trista veste. Astfel, la scut timp după ce s-a aflat că el a părăsit această lume, contul său de Facebook a fost luat cu asalt de apropiați și fani care au scris sute de mesaje în memoria acestuia.

„Stau și mă gândesc ce e omul pe Pământ, exact ca o frunză. Nu pot să cred ce repede se moare, nu-mi vine să cred că domnul Virgiliu Dan Dimulescu nu mai este! Cuvintele sunt de prisos. Rămas bun și odihnă veșnică, domnule Dimulescu! Condoleanțe familiei și multă putere să treaca peste această mare pierdere!!! Chiar în martie, când am fost în atelierul domniei sale i-am cerut permisiunea să cânt un cântec, o doină în acel loc frumos, încărcat de emoție transpusă în tablouri diverse, unul mai frumos decât altul. Păcat, păcat, Doamne, ne părăsesc toți oamenii buni de cultură!!! Drum lin în Ceruri!!!” este mesajul scris de Ofelia Popovici.

Virgiliu Dan Dimulescu ar fi împlinit 69 de ani pe pe 16 decembrie. Pictor renumit, membru al Uniunii Artiştilor Plastici Vâlcea, a condus vreme de peste 20 de ani Clubul Copiilor “Marius Bunescu“ din Caracal, până la pensionare, în anul 2017, îndrumând paşii a generaţii întregi de copii talentaţi. Dan Virgiliu Dimulescu a avut expoziţii în toată România, dar și peste hotare. Lucrările sale se regăsesc în colecţii particulare din Anglia, Bulgaria, Italia și Canada.

Despre tragicul deces a scris și Primăria Caracal.

„Cu nemăsurată tristețe aflăm astăzi de moartea domnului profesor Dan Virgiliu Dimulescu și, de aceea, simțim nevoia să transmitem pe această cale celor apropiaţi cele mai sincere condoleanțe. De azi înainte, nu-l vom mai cauta la telefon sau acasă. De azi înainte, îl vom caută doar în inimile noastre, singurul loc de unde nu va mai pleaca niciodată. Odihnească-se în pace!” este mesajul transmis de reprezentanții Primăriei Municipiului Caracal pe pagina oficială de Facebook, notează Cancan.