Doi polițiști au ajuns la spital în urma unui grav accident. Care este starea victimelor

Doi polițiști au ajuns la spital în urma unui grav accident. Care este starea victimelor Atac cu cuţitul la New York. Cinci persoane au murit/ Sursa foto: Jaromír Chalabala | Dreamstime.com

Un grav accident a avut loc pe DN 15, în comuna Săvinești, județul Neamț. Doi polițiști au fost răniți și au ajuns la spital după ce autospeciala a fost lovită de un BMW.

Doi polițiști au fost răniți, marți, după un accident între o autospecială a Poliției Neamț și un alt autoturism, pe DN 15, în comuna Săvinești, județul Neamț. Oamenii legii au ajuns la spital. La fața locului au ajuns pompierii din cadrul ISU Neamț.

În accident au fost implicate un autoturism în care se aflau trei persoane și o autospecială a IPJ Neamţ în care se aflau doi polițiști. Oamenii legii au fost preluați și transportați de echipajele SMURD la UPU Piatra Neamț.

Potrivit Poliției Neamț, autospeciala avea semnalele acustice și luminoase pornite. Polițiștii au fost grav răniți și au avut nevoie de ajutorul medicilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Cei doi polițiști au fost preluați de echipajele medicale și transportate la o unitate spitalicească. Aceștia sunt stabili și conștienți, fiind efectuate investigații medicale, pentru stabilirea unui diagnostic”, transmite Poliția Neamț.

Polițiștii rutieri fac verificări pentru a afla cum s-a produs accidentul, potrivit Mediafax.

Ambulanta Smurd, foto Dreamstime

Ambulanta Smurd, foto Dreamstime

Poliția rutieră, implicată într-un alt accident

În urmă cu trei săptămâni, un șofer care a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor a lovit autospeciala în care aceștia se aflau. Inspectoratul de Poliției Județean (IPJ) Dâmbovița a anunțat că în timpul urmăririi, au fost trase focuri de avertisment. Incidentul s-a întâmplat pe raza localității dâmbovițene, Gemenea.

„La data de 6 decembrie a.c., în jurul orei 23,00, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 de Poliţie Rurală Voineşti, alături de poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, au urmărit un autoturism care, în localitatea Gemenea, nu a oprit la semnalul poliţiştilor”, a precizat IPJ Dâmboviţa. „Mașina a fost urmărită până la intersecţia dintre strada Luceafărului cu strada Duzilor, unde a pătruns în curtea domiciliului”.

Polițiștii au fost nevoiți să tragă două focuri de avertisment în plan vertical. Ei încercau să-l prindă pe șoferul fugar, care fusese implicat și în alte infracțiuni. Nimeni nu a fost rănit, iar vinovatul a fost dus la sediul poliției.