Doha reia contactele directe cu Teheranul. Noi negocieri încearcă să evite extinderea conflictului din Golf
- Iulia Moise
- 22 mai 2026, 19:17
SUA vs. Iran / sursa foto: captură video
O echipă de negociatori din Qatar a ajuns vineri la Teheran, în coordonare cu Statele Unite, pentru a încerca să faciliteze un acord care să pună capăt războiului cu Iranul și să rezolve problemele rămase în discuție, potrivit unor informații obținute de Reuters din surse apropiate negocierilor.
Vizita are loc într-un moment sensibil, în condițiile în care armistițiul dintre Iran și coaliția americano-israeliană rămâne fragil, iar tensiunile din Golful Persic continuă să afecteze piețele energetice și transportul maritim global.
Implicarea Qatarului este considerată importantă deoarece Doha a jucat în ultimii ani un rol-cheie în medierea mai multor crize regionale, inclusiv negocierile privind războiul din Gaza.
Qatarul revine în rolul de mediator
Potrivit sursei citate de Reuters, delegația qatareză a mers la Teheran „în coordonare cu Statele Unite” pentru a contribui la „obținerea unui acord final care să pună capăt războiului și să rezolve problemele restante cu Iranul”.
Ministerul de Externe al Qatarului nu a comentat oficial informația până în acest moment.
Revenirea Doha în procesul diplomatic este semnificativă deoarece, după izbucnirea conflictului, Qatarul evitase să se implice direct în negocieri.
Decizia venea după atacurile iraniene cu rachete și drone asupra infrastructurii qatareze, inclusiv asupra instalației de gaze naturale lichefiate (LNG) de la Ras Laffan.
Pakistanul, principalul intermediar
De la începutul conflictului, Pakistanul a avut rolul principal de mediator între părți. Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat vineri, în marja reuniunii miniștrilor de externe NATO din Suedia, că Islamabadul continuă să fie principalul interlocutor în negocieri.
„Există unele semnale bune”, a afirmat Rubio joi, adăugând însă că nu dorește „un optimism excesiv” înaintea unor progrese concrete.
Oficialul american a precizat că statele din Golf sunt implicate indirect în discuții deoarece sunt afectate direct de conflict și de instabilitatea regională.
Strâmtoarea Ormuz și programul nuclear, principalele blocaje
Potrivit unei surse iraniene citate de Reuters, diferențele dintre părți s-au redus în ultimele zile, însă două teme majore rămân nerezolvate: programul iranian de îmbogățire a uraniului și controlul asupra Strâmtorii Ormuz.
Blocada americană asupra porturilor iraniene și restricțiile impuse de Teheran în Strâmtoarea Ormuz au complicat negocierile și au afectat puternic comerțul energetic mondial.

Stramtoarea Ormuz / sursa foto: dreamstime.com
Înaintea conflictului, aproximativ 20% din comerțul global cu LNG tranzita Strâmtoarea Hormuz, în principal exporturile din Qatar. Închiderea efectivă a rutei maritime a redus semnificativ capacitatea de export a emiratului.
Atacurile asupra Qatarului au afectat exporturile de gaze
Iranul a lansat în ultimele luni sute de rachete și drone asupra unor obiective din Qatar, inclusiv infrastructură civilă și facilități energetice strategice. Potrivit Reuters, atacurile asupra complexului Ras Laffan au eliminat aproximativ 17% din capacitatea de export LNG a Qatarului.
Qatar găzduiește și baza aeriană Al Udeid, cea mai mare instalație militară americană din Orientul Mijlociu, consolidând astfel relația strategică dintre Doha și Washington.