Pe 30 decembrie 1947, Regele Mihai abdică. România era deja în mâna bolșevicilor, iar renunțarea la monarhie părea a fi o consecință logică a instaurării noului regim. Mihai de România pleacă din țară pe 3 ianuarie 1948 și ajunge în Elveția. Presa din întreaga lume a așteptat zadarnic o declarație a fostului suveran – un material amplu, realizat tot de doctorul în Istorie Florian Banu, va apărea în perioada următoare în Evenimentul Zilei pe tema articolelor de presă publicate în acea perioadă de ziarele din întreaga lume. Tăcerea Regelui și a membrilor familiei sale a stârnit interesul serviciilor secrete pentru a afla ce se întâmplase. Doctorul Florian Banu a descoperit câteva telegrame în arhiva CIA care aduc informații prețioase despre Casa Regală și începutul exilului Regelui.

Atitudinea afișată de regele venit de dincolo de Cortina de Fier era șocantă: ajuns în lumea liberă, refuză să ofere detalii mult așteptate despre ce se petrecea în „lagărul democrațiilor populare”! Presa, „câinele de pază al democrației”, care mizase pe interviuri fulminante, se vedea ignorată! Inevitabil, se nășteau o serie de speculații și de întrebări: De ce păstra tăcerea regele Mihai I? Pe cine proteja acesta? Pe el însuși și familia sa? Se temea pentru soarta unor persoane rămase în România? Respecta, oare, o înțelegere încheiată cu autoritățile comuniste de la București? Ce ar fi putut să conțină o astfel de înțelegere?

În acest context, serviciile de informații occidentale, cel puțin la fel de interesate în cunoașterea climatului politic din interiorul blocului sovietic, și-au pus în mișcare propriile resurse, iar percepția pe care au avut-o acestea asupra evenimentelor este foarte importantă pentru reconstituirea istorică a epocii. Grație intrării în vigoare, la 5 iulie 1967, în S.U.A. a legii „The Freedom of Information Act” (FOIA), o parte a arhivelor create de Agenția Centrală de Informații a fost desecretizată, iar unele documente pot fi consultate chiar on-line.

„O divizare în anturajul Regelui Mihai” – ianuarie, 1948

Primul astfel de document pe care l-am identificat datează din 26 ianuarie 1948 și pune în lumină faptul că:

„A apărut o divizare în anturajul regelui Mihai asupra oportunității unei declarații regale, de denunțare a actului de abdicare, ca fiind nul. Generalul Lazăr, regina mamă Elena și ducesa de Aosta, sora Reginei Mame, se opun emiterii unei astfel de declarații. Dumitru Negel, Mareșalul Curții Regale, și Mircea Ionițiu, secretarul privat al regelui, sunt în favoarea unei astfel de declarații. Maiorul Jacques Vergotti, adjutant al regelui Mihai, s-a opus inițial emiterii unui astfel de document, dar în prezent susține ideea.”

„O declarație că a fost forțat de sovietici să abdice” – februarie 1948

Așa cum recunoșteau angajații CIA, „motivele pentru opoziția Reginei Mamei și a surorii ei față de o astfel de declarație regală nu sunt cunoscute”, neuitând să adauge că „Liderii opoziției românești în străinătate, în general, doresc o denunțare a abdicării, deși câțiva se opun. Grigore Niculescu-Buzești și Alexandru Cretzianu doresc ca regele să emită imediat o declarație și cred că o întârziere suplimentară nu este înțeleaptă din punct de vedere politic. Charles Davila, fost ministru [al României] la Washington, adoptă o poziție contrară”.

Se pare că discuțiile dintre consilierii fostului suveran au fost intense în această perioadă și, treptat, susținătorii adoptării unei poziții ferme, exprimată public, au câștigat teren. Astfel, la 10 februarie 1948, o notă a CIA menționa că „Mihai de România intenționează să publice o declarație că a fost forțat de sovietici să abdice și că, prin urmare, abdicarea nu ar trebui recunoscută”.

Aflați, probabil, în căutarea unor garanții și a unor posibili aliați politici, regele și anturajul său, au tergiversat în continuare luarea unei decizii. Detaliile demersurilor efectuate în această perioadă nu sunt încă accesibile, dar declasificarea unor noi fonduri de arhivă, în special din Marea Britanie și din SUA, va aduce, cândva, clarificări asupra problemei. Afirmația noastră se bazează pe cuprinsul unui alt document al CIA, datat 1 martie 1948, în care se arată:

Regele Mihai l-a informat pe generalul Nicolae Rădescu și pe Grigore Niculescu-Buzești că nu poate participa activ la organizarea unui Comitet de Rezistență românesc. Dacă, totuși, liderii români din străinătate sunt capabili să ajungă la o înțelegere cu privire la apartenența la un astfel de Comitet, Mihai îl va recunoaște”.

În privința declarației multașteptate, documentul citat preciza: „Mihai a fost de acord să prezinte o declarație cu privire la circumstanțele legate de abdicarea sa în timp ce se afla în Paris, în drum spre Statele Unite.”

Analiștii CIA se dovedeau a fi bine informați: la o conferință de presă susținută la Londra, în 4 martie 1948, fostul monarh a catalogat pentru prima dată actul de abdicare ca fiind „nul și neavenit”, formulă utilizată ulterior de fiecare dată când făcea referire la acest subiect. De exemplu, în declarația făcută la New York în 16 martie 1948 termenii folosiți sunt identici, semn că îndelungatele conciliabule pe această temă ajunseseră la final, iar consilierii fostului rege adoptaseră un punct de vedere comun.

Regina Mamă vinde bijuteriile, Regele își vinde o mașină

În continuare serviciile de informații au reușit, cum era și firesc, să obțină mai multe informații despre activitatea „obiectivului” și implicațiile politice care ar fi putut apare. Astfel, o notă a CIA din 27 ianuarie 1949 relevă faptul că resursele financiare de care ar fi dispus fostul suveran la sosirea sa în Elveția erau estimate la cca 500.000 de franci elvețieni, sumă din care s-ar fi cheltuit deja 380.000 de franci cu prilejul călătoriilor efectuate în Marea Britanie și S.U.A. În acest context, pentru a asigura noi fonduri, regina mamă ar fi demarat demersuri pentru vânzarea la Londra a unei părți a bijuteriilor sale celebre, iar fostul rege ar fi vândut unul dintre automobilele sale. Dificultățile în a obține rapid sumele de bani lichizi necesare activității l-ar fi împins pe fostul suveran spre o serie de negocieri cu tatăl său, fostul rege Carol al II-lea.

Întâlnire a lui Carol cu Mihai – iulie 1950

În iulie 1950, CIA obținuse informații din care reieșea că ar fi avut loc cel puțin o întâlnire secretă între Mihai și Carol, ocazie cu care cel de-al doilea i-ar fi înmânat o sumă apreciabilă de bani. În plus, cei doi ar fi ajuns la o înțelegere, concretizată în faptul că „în ultimele șase luni” adoptaseră poziții politice publice similare. Potrivit CIA, la acea vreme Carol plănuia să vină în S.U.A., folosind o viză britanică, în căutarea unui sprijin politic, căci, după cum se sublinia în material, acesta nu obosea să repete că el nu a abdicat niciodată, Mihai fiind doar păstrătorul coroanei pe timpul cât el lipsea din România. Informații despre proiectatul „comeback” al lui Carol fuseseră obținute de surse ale CIA încă din septembrie 1949, de la Richard Franasovoci, fost ministru plenipotențiar al României la Berna și Londra. Așadar, se poate conchide că istoria schimbărilor de regim politic prin care a trecut România în secolul al XX-lea e departe de a fi fost pe deplin elucidată, iar în cazul aparte al abdicării petrecute la 30 decembrie 1947 documente provenite din arhivele serviciilor de informații occidentale și ex-sovietice vor continua să ne ofere noi nuanțe și, de ce nu? surprize în interpretarea și înțelegerea evenimentelor. Numeroase întrebări își așteaptă, încă, răspunsul!

Te-ar putea interesa și: