Disputa SUA-Rusia în legătură cu Venezuela a adus câteva vești mai puțin bune și pentru Europa de Est, așa cum a adus și pentru întreaga lume.

Dincolo de faptul că Vladimir Putin s-a implicat direct într-o țară din America Latină, în relativă apropiere de Statele Unite și unul din coridoarele traficului de droguri spre acest stat, vestea proastă vine de la un număr de pronunțări mai nefericite, care trădează o gândire secvențială legată mai degrabă de dreptul forței, sfere de influență și nu de o lume guvernată de reguli și dau semnale proaste la Moscova și încurajează interpretări tranzacționiste.

Mă refer în mod special la mesajul dat de John Bolton, consilierul pe securitate națională al Președintelui Donald Trump, cel care a afirmat, în contextul schimbului de replici vizând legitimitatea intervenției în Venezuela, faptul că rușii trebuie să plece acasă pentru că “nu este emisfera lor”.

O referire la celebra Doctrină Monroe, aplicată și în perioada războiului rece și respectată cu strictețe, mai ales după criza rachetelor din Cuba, doctrină care presupune că prima linie de apărare este evitarea ca URSS să preia poziții și aliați în spațiul celor două Americi.

Însă dacă preceptele Doctrinei Monroe au fost urmate de SUA, în perioada Războiului Rece, temele sferelor de influență erau în prim plan și acceptabile, până la un punct, fiind vorba despre conflictul ideologic între cele două superputeri, dar mai ales al celor două lumi, democrația liberală și comunismul.

Astăzi, revenirea pe pozițiile acestei doctrine este complet nefericită. Mai întâi, pentru că atunci când vorbești că Rusia trebuie să-și ia catrafusele și să plece, neimplicânduse în Venezuela, pentru că se află în emisfera ta, per a contrario, lași să se presupună că ai acorda și Rusiei dreptul de a-și decide singură ce se întâmplă în “emisfera sa”.

Adică să lași lui Vladimir Putin dreptul și libertatea de a-și decide și auto-înființa o sferă de influență care să fie “emisfera sa” în Estul Europei. Apoi, dacă tot abordarea nervoasă vizează implicarea Rusiei în Venezuela, pe care doreai să o gestionezi tu, America, atunci e de văzut dacă nu cumva Rusia lui Putin va interpreta afirmația drept o poziție de interes fundamental al SUA situația din Venezuela, cam cum interpretează Rusia, în oglindă, situația din Ucraina, și să realizeze că are un element de negociere pe masă.

Are ceva ce Statele Unite își doresc cu disperare, deci are ce negocia. Dacă mai adăugăm și imaginea președintelui Trump de om de afaceri, pragmatic și deschis la negociere, e o autostradă deschisă spre tranzacționism global. Ce înseamnă asta? Doar că încep târguri mai mari sau mai mici între marii actori, pe seama statelor terțe.

Nu mai contează regulile dreptului internațional, suveranitatea egală a statelor, ci ne mutăm către un tranzacționism total: Venezuela pentru Ucraina, Coreea de Nord pentru Siria, îmi dai Libia și-ți dau Vietnamul și tot așa. Politică de putere, realism dur și pur, mai grav, tranzacționism fără reguli, politică de interese de Mare Putere aduse la nivelul cel mai de bază.

Bineînțeles că acest tip de tranzacționism poate îmbrăca și haine mai nuanțate, mai sofisticate și, firește, mai realiste. Nu se negociază țări și control, ci interese particulare în terțe state: schimbați regimul Chavist, vă sprijin sau măcar nu mă mai implic în sprijinirea lui Maduro, în schimb îmi lăsați piața de petrol de acolo.

Rămâneți în Ucraina de Vest, nu mai înaintez mai departe, dar în schimb recunoașteți, de facto, controlul în Crimeea și Donbas, și împingeți Ucraina spre aplicarea strictă a Acordurilor de la Minsk în interpretarea mea, adică o lăsăm stat de frontieră, zonă gri, care nu intră în nici o structură internațională, nici a mea, nici a voastră, și împărțim controlul și beneficiile.

Și tot așa mai departe. Lavrov și Pompeo s-au întâlnit în Finlanda, la ministeriala Consiliului Arctic. În marja acestei reuniuni, a avut loc o lungă discuție în care tema anunțată era Venezuela, cu precădere implicarea rusă în oprirea lui Maduro de a pleca din țară, și stricarea tranziției line în acest stat. Firește au fost și alte teme.

Relevant este, însă, că pe acest subiect nu a vorbit decât Rusia. Lavrov a făcut conferință de presă în care a tunat împotriva unei posibile intervenții militare în Venezuela. Pompeo nu a comunicat nimic. Mai mult, Departamentul de Stat nu a pus pe site-ul său nimic, nici un comunicat, nici măcar că a avut loc întâlnirea, ci doar discursul lui Pompeo în întâlnirea oficială.

Semnificațiile acestui fapt sunt neclare încă, dar intervenția președintelui Trump care repeta că Rusia nu s-a implicat în Venezuela, că-i spusese lui la telefon Vladimir Putin, ca și mesajul privind doctrina Monroe a lui Bolton par să fi jucat un rol. Vom vedea desfășurarea episodului Venezuela mai departe și înclinația spre mercantilism și tranzacționism la nivel global.