,,Doctorul Moarte'', la un meci de rugby în Australia. Organizatorii, fără cuvinte
- Ionel Sclavone
- 1 iunie 2020, 23:38
Un ucigaș în serie a fost descoperit în tribunele unui meci de rugby, în Australia, după reluarea campionatului, întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus. De fapt este vorba doar de o fotografie a acestuia care a fost plasată pe unul din locurile goale de pe stadion.
Insipirându-se campionatul de fotbal din Germania, Federaţia australiană de rugby (NRL) a vrut să marcheze reluarea competiţiei, care se desfăşoară cu porţile închise și a cerut fanilor să plătească pentru a-și printa chipurile pe cartoanele care să fie plasate pe stadioanele goale. Pentru aceasta a solicitat o taxă de 22 de dolari australieni, în jur de 13,5 euro.
O parte dintre suporteri, puși pe farse, au trimis fotografii inedite, precum cea a criminalului în serie Harold Shipman (foto). Supranumit „Dr. Death” - Doctorul Moarte, acesta a fost un medic englez care a omorât, în 2000, un număr de 15 pacienți care au apelat la serviciile sale. Acesta s-a sinucis în detenţie, în urmă cu peste 15 ani, însă portretul său a putut fi văzut la unul dintre meciuri, dintre Penrith Panthers şi Newcastle Knights.
Macabra apariție a stârnit un adevărat scandal, iar NRL a anunțat că pe viitor va institui niște reguli de control, menite să împiedice genul acesta de farse.
„Vom revizui procesul de control. Acest weekend a fost o probă şi probele sunt menite să rezolve problemele”, a transmia Liga într-un comunicat.
Sezonul competițional National Rugby League (NRL a fost suspendat pe 24 martie, după 2 etape și a fost reluat în baza unui protocol sanitar foarte strict care prevede ca meciurile să se desfășoare cu porțile închise.
Harold Frederick Shipman (14 ianuarie 1946 - 13 ianuarie 2004) a fost un medic englez despre care se crede că este cel mai prolific criminal în serie din istoria modernă. La 31 ianuarie 2000, un juriu l-a găsit vinovat de uciderea a cincisprezece pacienți aflați sub îngrijirea sa, însă numărul total de victime se estimează că ar fi fost de aproximativ 250. Shipman a fost condamnat la închisoare pe viață cu recomandarea să nu fie eliberat niciodată.
El s-a sinucis pe 13 ianuarie 2004, cu o zi înainte de a împlini 58 de ani, spânzurându-se în celula din închisoarea Wakefield.