DNA Oradea a confiscat Justiția din două județe

DNA Oradea a confiscat Justiția din două județe

O înregistrare a unei şedinţe din cadrul DNA Oradea, din ianuarie 2018, scoate la iveală, încă odată, metode abuzive folosite de unii procurori. La fel ca și în cazul DNA Ploiești, acolo unde s-a remarcat Mircea Negulescu, celebrul „Portocală”, la Oradea s-a remarcat Ciprian Man, cel mai tânăr procuror șef de Serviciu Teritorial promovat de fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, despre ale cărui abuzuri EVZ a scris, în premieră, în noiembrie 2017.

El apare în înregistrarea postată, recent, de site-ul Cabinetului de Avocatură Doseanu şi Asociaţii, alături de alți procurori: Adrian Muntean, Ciprian Ardelean, Cosmin Pantea şi Lucian Rus. Avocatul Răzvan Dosneanu susține că „apar detalii incredibile despre completele favorabile DNA Oradea şi cele nefavorabile, despre acţiuni de intimidare a judecătorilor prin trimiterea a 2 judecători în judecată”. Cazul a fost preluat de Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie din Parchetul General. Conducerea DNA a transmis că „se delimitează de orice act al personalului din subordine care încalcă normele legale sau codul deontologic al magistraților” și că „au fost solicitate note explicative” pentru a se stabili dacă înregistrările sunt reale.

Lumea Justiţiei a transmis că a identificat personajele din cadrul ședinței DNA Oradea, cu ajutorul unui procuror din judeţul Bihor, și a redat dialogul dintre aceștia: DNA Oradea a confi scat Justiția din două județe 

Man Ciprian: Dacă începi urmărirea faţă de astea două judecătoare, îi trimite Adi în judecată pe ăia trei, o să mai intre frica...

Ardelean Cristian: Se mai liniştesc, da! Sută la sută.

Pantea Cosmin: Deci nu..., deci...

Ardelean Cristian: Măi, şi dacă nu se liniştesc, măcar dacă tot o fac să le dăm motive să (neinteligibil), nu aşa că ei consideră...

Pantea Cosmin: Orice dosar, aşa, la completele astea va fi aiurea.

Ardelean Cristian: Denisa ( judecător C.A. Oradea -n.r.) am înţeles că intră în două complete acuma!

Pantea Cosmin: În două complete, da!

Ardelean Cristian: Incredibil! Mai e Soane cu asta... Hai să zicem că Cioflan (n.r. - judecător la C.A. Oradea) o să zboare că o sa fie incompatibilă. Dar, oricum rămane Soane (n.r. - judecător la C.A. Oradea) cu altul, cu Antik sau cu cine o fi.

Muntean Adrian: O să fie două complete şi unul....

Ardelean Cristian: Unul bun.

Muntean Adrian: Nu, două complete bunicele, şi...

Ardelean Cristian: Aia, totuşi învăţată cu Antik îi ok. (n.r. - Levente Antik, judecător la C.A. Oradea)

Muntean Adrian: Musta cu Filimon şi asta cu Udroiu, care iară sunt... (n.r. - judecători la C.A. Oradea)

Ardelean Cristian: Udroiu e așa şi așa. Muntean Adrian: Daca o fi notar îi achitare, dacă o fi...

Ardelean Cristian: Da, nu mai trimitem notari dă-i în .... că îs la Parchetul Curţii.

Man Ciprian: Asta, Denisa era prietenă bună cu Pătrăuș, aşa-i? (n.r. - judecatori C.A. Oradea)

Ardelean Cristian: Denisa cu Pătrăuș..., asta nu ştiu!

Man Ciprian: Sau Berindei! Berindei stătea la Pătrăuș. ( judecător C.A. Oradea)

Ardelean Cristian: Da, s-o certat Berindei cu Pătrăuș. S-o certat fantastic. L-o dat afară. I-o reproşat că o făcut nu ştiu ce.

Lucian Rus: O stat în chirie la Pătrăuș, da!”

Pantea Cosmin: Nu-i atent. Am văzut şi eu că nu-i atent. Se precipită, se grăbeşte.

Man Ciprian: O dat copy-paste.

Pantea Cosmin: Da, o dat copypaste că erau multe.

Muntean Adrian: Asta-i de acceptat. Copy-paste-ul ăsta toată lumea îl foloseşte.

Ardelean Cristian: Părerea mea îi că nu o citit dosarul.

Man Ciprian: Şi noi îl luăm de la ofiţeri.

Ardelean Cristian: Da, da... exact. Până la urmă da. Şi ofiţerii îl iau de la SRI, deci....

Pantea Cosmin: El îi..., el vorbeşte... Chiar dacă nu-i atent, dar măcar îi bine intenţionat.

Muntean Adrian: SRI de unde ia, nu e treaba ei.

Man Ciprian: Iau tot de la ofiţeri. Deci, până la urmă...

Muntean Adrian: Un ciclu din ăsta normal. Circuitul apei în natură.

Pantea Cosmin: Nu ştiu! Dar, dacă nu se întâmplă ceva la Curte vom... Deci, varză ce ajungem pe câteva...

Man Ciprian: Se întâmplă. Dacă face rechizitoriile astea-s (neinteligibil). Asta, Cioflan îi de la Curte.

Ardelean Cristian: Nu-i sigur! Poate ni-l preia. Sută la sută se va face cerere. N-am niciun dubiu.

Man Ciprian: Pătrăuș îi o tipă foarte bine înfiptă şi acuma. Merge la seminarii cu Udroiu.

Ardelean Cristian: Unde merge?

Man Ciprian: La multe seminarii cu Udroiu împreună. Aşa o şi zis că de asta s-o pensionat, din cauza a doi oameni. Cred că a mea şi a lui Adi, eu aşa am înţeles, da! În sensul că o fost pusă sub învinuire. Va avea un impact puternic trimiterea ei în judecată.