Procurorii DNA își îndreaptă atenția, din ce în ce mai insistent, și către fotbal. Un caz fierbinte aflat pe masa anchetatorilor este legat de triunghiul format de echipele Concordia Chiajna – FC Brașov – Gaz Metan Mediaș.

Brașovenii, recompensați pentru retrogradare

La finalul ultimei etape a sezonului trecut, primul club s-a salvat de la retrogradare, iar celelalte două au luat calea diviziei secunde.

Concordia a câștigat, acasă, confruntarea cu Petrolul Ploiești, scor 3-2, iar brașovenii și medieșenii au remizat fără goluri. „Găzarii” aveau nevoie de un succes pentru a se salva în dauna Chiajnei. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar la final, Ioan Horoba, președintele de la Mediaș, a acuzat că rivalii direcți i-au motivat financiar pe brașoveni, pentru a nu se da la o parte. Astfel, la finalul meciului de sub Tâmpa, brașovenii au fost premiați de conducători, chiar dacă retrogradaseră! „Banii vin de la Chiajna”, au strigat cei la Gaz Metan.

Ca urmare a celor întâmplate, procurorii DNA au început să cerceteze evenimentele, iar săptămâna trecută, Horoba a fost audiat în calitate de martor. Ieri, Costin Gheorghe și Alex Muntean, fotbaliști legitimați la Mediaș, au fost și ei citați la DNA.

„De acum încolo, putem spera la revenirea echipei Gaz Metan în Liga 1 mai repede decât se preconiza! Doamne ajută!”, a spus Costin Gheorghe, într-un mesaj postat pe Facebook.

Horoba a precizat și el că de acest caz se ocupă exact procurorii care au condus anchete l e din „Dosarul Valiza” și „Dosarul Transferurilor”.


În urmă cu douăsezoane, FC Brașov și Mediaș s-au salvat în dauna Timișoarei, după un egal: 1-1


Situația apărută la finalul rundei a 34-a a sezonului trecut este asemănătoare cu cea din 2008. Atunci, Gigi Becali a trimis o valiză cu 1,7 milioane de euro, la Cluj, pentru a-i motiva pe jucătorii Universității să nu se lase învinși de CFR Cluj, formație cu care Steaua se bătea la titlu.

„Feroviarii” au învins cu 1-0, au câștigat Liga I, iar banii au fost confiscați de oamenii legii. În 2013, Gigi Becali a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani cu executare. De asemenea, Teia Sponte a primit doi ani cu suspendare, iar Victor Pițurcă, un an cu suspendare.