Dispută pe averea lui Silviu Prigoană. Ar exista un singur moștenitor

Dispută pe averea lui Silviu Prigoană. Ar exista un singur moștenitorSilviu Prigoană. Sursa foto: Captură video

După aproape două săptămâni de la moartea lui Prigoană, urmașii lui se ceartă pe avere. Omul de afaceri ar fi decis să treacă tot ce avea pe numele unei singure persoane din familie. Mai mult, Adriana Bahmuțeanu a decis să lupte pentru ca ambii săi copii să se aleagă cu ceva de pe urma tatălui lor.

Scandal pe averea lui Silviu Prigoană

Moartea fulgerătoare a fostului politician a lăsat în urmă multe semne de întrebare. De altfel, șirul evenimentelor de după deces au stârnit numeroase controverse în spațiul public.

Adriana Bahmuțeanu

Adriana Bahmuțeanu. Sursa foto: Instagram

Din ziua morții, copiii Adrianei Bahmuțeanu au rămas în vila tatălui lor. Miercuri, cei doi copii minori ar fi ajuns la Protecția Copilului, după ce mama lor a făcut demersuri în acest sens. Jurnalista i-a acuzat pe fiii cei mari ai lui Prigoană că i-ar fi sechestrat copiii. De altfel, ea a vorbit și despre situația financiară a fostului ei soț, menționând că acesta ar fi pierdut o mare parte din afaceri în ultimii ani.

Căi de atac pentru ceilalți copii ai afaceristului

Conform zvonurilor lansate în spațiul public, afaceristul ar fi decis să treacă totul pe numele lui Honorius Prigoană. În acest context, ceilalți copii ai fostului politician nu ar avea dreptul la moștenire.

Mai mult, el nu ar fi lăsat vreun testament. În astfel de cazuri, ceilalți trei copiii ai regretatului om de afaceri, Silviu, Maximus și Eduard au o cale de atac. Aceștia pot deschide succesiune doar în cazul bunurilor și proprietăților aflate pe numele tatălui lor.

Dacă averea a fost înstrăinată de către defunct către unul din copii, în cazul nostru Honorius, el este proprietar, iar bunurile, casa, alte imobile sau firme, ce i-a transferat, încă nu știm, sunt în proprietatea lui.

Ceilalți primesc ceea ce a mai rămas în patrimoniul defunctului la acest moment. Există posibilitatea ca unul dintre copii să facă o acțiune prin care să încerce să desființeze actele făcute în timpul vieții de către defunct. Dar dacă au fost înstrăinate, sunt în proprietatea fiului care este în viață.”, a explicat avocatul Andrei Lazăr, arată România TV. 

Adriana Bahmuțeanu a început procesul de succesiune, după decesul fostului soț

Aceasta a prezentat într-o emisiune televizată certificatul de deces al omului de afaceri. După emiterea acestuia, avocații Adrianei Bahmuțeanu au început procesul de succesiune.

„Avocații mei au făcut aceste demersuri în numele minorilor mei. Eu nu am ce bani să iau. Se face la instanță, nu la notar. Eu nu am niciun drept, eu nu iau un leu, dar copiii mei au și ei dreptul să mai mănânce și ei două macaroane, trei, ce a mai rămas de pe urma lui Prigoană. Nu să mănânce numai ăia mari. Că ăsta e, de fapt, scopul ascuns”, a precizat ea.

Mai mult, Adriana susține că omul de afaceri și fiul său cel mare nu comunicau în ultima perioadă.

„Dintr-o dată le-a revenit iubirea. Erau într-o relație întreruptă, cel puțin cu cel mare. Eu nu știu ce e la mijloc, dar e o combinație pe care n-am înțeles-o”, a fosta soție a omului de afaceri.