Discuţii despre scutul antirachetă şi cooperarea cu Rusia, la Adunarea Parlamentară a NATO
- Simona Mătieș
- 7 octombrie 2011, 14:51
Apărarea antirachetă va fi unul dintre subiectele discutate la reuniunea Adunării Parlamentare a NATO de la Bucureşti, a anunţat, azi, preşedintele Adunării Parlamentare (AP) a NATO, Karl Lamers, relatează Agerpres.
"Apărarea antirachetă este un subiect foarte important, în special pentru această regiune şi pentru România. Noul concept strategic al NATO a făcut apărarea antirachetă unul dintre elementele centrale ale sistemului nostru comun de apărare", a spus Lamers. El a adăugat că subiectul va fi dezbătut în Comisia de apărare - după un raport al secretarului de stat în MAE Bogdan Aurescu şi o prezentare. De asemenea, Sorin Ducaru, ambasadorul României la NATO, va face o prezentare în Comitetul de ştiinţă şi tehnologie.
Lamers a arătat că, în contextul în care "ne confruntăm cu noi ameninţări legate de rachetele cu rază scurtă şi medie de acţiune", avem interesul de a fi protejaţi, de a ne apăra de aceste posibile ameninţări. Negocieri Rusia-NATO Karl Lamers a mai precizat că Rusia este informată, în mod constant, cu privire la deciziile care se iau în cazul scutului antirachetă şi că paşii făcuţi cu România nu sunt secreţi. "Eu cred că Rusia este o ţară foarte importantă. De aceea suntem interesaţi să cooperăm cu Rusia. Ştim că şi România şi SUA sunt interesate de această cooperare şi în privinţa apărării în domeniul rachetelor. De aceea, la Lisabona s-a luat decizia de a se crea un sistem de apărare cu rachete în care sunt implicate România şi Polonia până în 2015. Aceste ţări au oferit posibilitatea de a se amplasa radarele şi cred că este foarte bine să lucrăm împreună şi să cooperăm cu Rusia şi toţi aceşti paşi care au fost făcuţi şi de ţara dumneavoastră nu sunt secreţi", a spus Lamers.
El a mai subliniat că există şi un grup de lucru al Consiliului NATO-Rusia care informează Rusia despre tot ceea ce se întâmplă, mai ales despre poziţionare de interceptoare în România, despre radarele din ţările vecine sau despre contribuţiile Turciei, Spaniei şi ale altor ţări. Şeful AP a NATO a admis că există probleme între Rusia şi NATO,dar se poate discuta pe marginea acestora la următoarea reuniune, la începutul lui noiembrie. "Transparenţa este spiritul NATO şi baza apărării cu rachete. Suntem interesaţi să construim un climat de încredere şi de cooperare de care vrem să ne folosim", a subliniat Karl Lamers.
Pe de altă parte, preşedintele AP NATO a arătat că azi are loc o întâlnire a NATO cu Rusia cu privire la Afganistan.