Noul post TV pentru femei va fi disponibil începând cu 20 ianuarie 2011.
TLC, postul american de divertisment ce se adresează femeilor va veni şi în România la începutul anului viitor.
Astăzi, într-o conferinţă de presă, reprezentanţii Discovery Networks şi-au anunţat intenţia ca, începând cu 20 ianuarie 2011, TCL să fie accesibil şi publicului din România.
"Suntem încântaţi să putem aduce TLC telespectatorilor din România. Noul post TV reflectă puterea femeii moderne de a se adapta în permanenţă la ceea ce-i oferă viaţa, iar programele se adresează atât femeilor, cât şi partenerilor lor. Sunt convinsă că telespectatorii vor regăsi deseori frânturi din propria viaţă reflectate în programele noastre şi vor fi chiar inspiraţi de unele personaje", a spus Ada Roseti, Channel Director România, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Discovery Networks Europa Centrală.
"Poliţistele din Broward County", "Ghid pentru părinţi" cu dădaca Jo Frost, dar şi povestea lui Kelly Cutrone, una dintre cele mai puternice femei de afaceri din New York, sunt doar câteva titluri din oferta grilei de programe.
Postul va fi disponibil în pachetul de bază analogic şi digital UPC România, urmând ca distribuiţia să fie lărgită în funcţie de interesul partenerilor de cablu şi satelit. Compania va lansa şi vânzări de publicitate pentru acest post.