Directorul OMS Europa, optimist în legătură cu pandemia: „Nu mai avem mult până la final”
- Ionel Sclavone
- 7 aprilie 2021, 20:28
Directorul OMS Europa s-a arătat optimist în legătură cu evoluția pandemiei, însă a precizat că trebuie urgentate campaniile de vaccinare împotriva COVID-19.
Estimări optimiste ale directorului OMS Europa în ce privește evoluția pandemiei de coronavirus. Hans Kluge, directorul regional al Biroului pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a afirmat, la Bucureşti, că există speranţă, chiar dacă nu am ajuns la finalul pandemiei COVID-19. El a recomandat ca toată lumea să îşi unească eforturile pentru a accelera vaccinarea.
Hans Kluge a vizitat, miercuri, centrele de vaccinare organizate în Complexul ROMEXPO din București. Cu acest prilej el a declarat că membrii personalului medical sunt eroii acestei pandemii. În acest context, el a declarat că are de transmis trei mesaje legate de situația epidemiologică la nivel european.
„Felicit cadrele medicale din România cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii. Medicii, asistenţii şi tot ce înseamnă cadre medicale sunt eroii acestei pandemii. Uitându-mă la situaţia pan-europeană, am trei mesaje de transmis”, a spus directorul OMS Europa.
Hans Kluge a precizat că există speranță că pandemia dă semne de slăbiciune, chiar dacă nu a ajuns la final. El a precizat că este foarte important ca publicul să respecte restricțiile impuse în continuare.
„Primul este că există speranţă, suntem optimişti, dar nu am ajuns încă la final din cauza transmiterii rapide a variantelor de virus, iar întreaga Europă este un pic obosită în urma restricţiilor impuse. În acest sens este foarte important ca publicul să nu fie extenuat, să aibă curaj şi să respecte măsurile de sănătate publică. Ştiu, este o situaţie dificilă, dar maratonul nu este încă gata, suntem pe ultima parte a lui şi de aceeea efortul pare şi mai dificil, dar nu mai avem mult până la final”, a declarat Hans Kluge.
OMS recomandă accelerarea campaniei de vaccinare
Directorul OMS Europa a mai precizat că trebuie unite eforturile în vederea accelerării campaniei de vaccinare la nivel mondial.
„Al doilea mesaj este că trebuie să ne unim eforturile la nivel pan-european şi mondial pentru a accelera utilizarea vaccinurilor împotriva COVID-19. Nimeni nu este în siguranţă până când toată lumea va fi în siguranţă. Avem nevoie de solidaritate. Vreau să mulţumesc domnului preşedinte şi întregului Guvern al României pentru că a dat dovadă de solidaritate în cadrul pandemiei, mai ales pentru ţări cum sunt Italia, Slovacia şi Republica Moldova”, a mai spus Hans Kluge.
În al treilea rând, a precizat directorul OMS, următoarea provocare este legată de pregătirea sistemelor de sănătate pentru viitor, astfel încât să reacționeze mai bine la viitoarele provocări.
„Al treilea mesaj este că trebuie să ne gândim cum să ne pregătim sistemele de sănătate pentru a reacţiona mai bine în viitor”, a mai declarat directorul regional al OMS Europa.
sursa foto: OMS Europa