Fost director al Finanțelor Publice, condamnat la TREI ANI DE ÎNCHISOARE
- Ionut Gogean
- 11 iulie 2017, 19:33
Fostul director al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Prahova, Daniel Petre, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.
Decizia este definitivă și vine după ce Daniel Petre fusese achitat în instanța de fond.
Magistrații Curții de Apel Ploiești au admis contestația procurorilor DNA împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Prahova, informează Agerpres.ro.
Curtea de Apel Ploiești a dispus și confiscarea sumei de 40.000 se lei de la fostul director și l-a obligat să plătească cheltuieli de judecată în valoare de 7.000 de euro.
Daniel Petre a pretins în perioada aprilie-mai 2012 mită în valoare de 60.000 de lei de la un denunțător pentru a favoriza o societate comercială prin atribuirea unor lucrări finanțate din fondurile CJ privind modernizarea unui drum județean.
Daniel Petre a primit de la același denunțător o sumă de 10.000 de lei pentru favorizarea aceleași societăți, în urma unui control derulat de către inspectorii aflați în subordinea sa.