Diferența dintre pâinea neagră și cea albă. Ce spune Mihaela Bilic despre fiecare sortiment
- Mihai Soica
- 8 august 2023, 22:20
Care este mai sănătoasă sau care fel de pâine, neagră sau albă, este recomandată de specialiști? Aceste întrebări sunt puse frecvent de către oamenii care vor să ducă o viață cât mai sănătoasă.
Nutriționista Mihaela Bilic a explicat care tip de pâine este mai sănătoasă și pe care ar trebui să o cumpărăm dacă vrem să avem o sănătate cât mai bună.
În ultimii 20 de ani, brutăriile produc diferite tipuri de pâine, de la cea albă, la cea neagră, cu cartofi sau cu semințe.
Astfel, de la început trebuie spus că pâinea neagră este mult mai sănătoasă, decât cea albă, datorită făinii de grâu care nu este supusă unor tehnologii superioare de prelucrare. Cu alte cuvinte, susține nutriționista, cu cât făina din care este făcută pâinea, nu este supusă unor procedee suplimentare, cu atât ea este mai bună pentru consum.
De asemenea, a mai spus Mihaela Bilic, pâinea neagră cu cereale este sănătoasă pentru adulți, deoarece ajută la scăderea în greutate și, astfel, reduce colesterolul.
Mihaela Bilic a mai spus că pâinea neagră este benefică pentru organism, deoarece ne oferă 10 grame de fibre, față de pâinea albă, ce ne asigură un aport de numai 4 grame de fibre.
Cât pâine se recomandă să mâncăm pe zi
Deși pâinea neagră este mai sănătoasă, la fel ca și pâinea albă, ea trebuie mâncată cu măsură.
Organizația Mondială a Sănătății recomandă un consum de pâine în fiecare zi, egal cu echivalentul a 500 de grame. La nivel național, statisticile arată că românii sunt mari ”devoratori” de pâine.
”Ce are diferit pâinea neagră? O făină mai puțin rafinată, care conține nu doar miezul bobului de grâu, ci și o parte din înveliș (tărâțe). Miezul bobului înseamnă proteine (gluten) și amidon (glucide lente), iar tărâțele înseamnă fibre, minerale și vitamine. Din păcate mineralele și vitaminele din cereale nu pot fi utilizate decât în procent de zece la sută”, explică Mihaela Bilic.
O felie de pâine are destule calorii
Pentru cei care vor să slăbească consumul de pâine nu este indicat, deoarece numărul de calorii conținut de o pâine de 500 de grame, este foarte mare.
Mihaela Bilic a explicat că fibrele care se găsesc în pâinea neagră au doar un rol de a ajuta sistemul digestiv să funcționeze mai bine. De asemenea, mai trebuie spus că pâinea neagră are același conținut caloric ca și cea albă
”Cât despre calorii, 100g pâine au în medie 240cal, indiferent de culoare. Aportul de fibre/tărâțe nu schimbă cu nimic conținutul caloric. Fibrele au zero calorii și nu hrănesc organismul, ci au rol mecanic, ajută la digestie prin accelerarea tranzitului intestinal. Pâinea neagră este mai densă și mai grea, deci 100g paine neagră ocupă un volum mai mic și pare mai puțină decât 100g paine albă. Concluzia: pâinea neagră are câteva grame de fibre în plus, dar și o densitate calorică mai mare”, a mai scris nutriționista.