DICK CHENEY: Anchetatorii CIA sunt EROI, nu torţionari

DICK CHENEY: Anchetatorii CIA sunt EROI, nu torţionari

Fostul vicepreşedinte american Dick Cheney a apărat, azi, programul de interogări desfăşurat de CIA împotriva presupuşilor membri ai Al Qaida, la începutul anilor 2000, lăudând activitatea agenţilor CIA care au condus interogatoriile.

„Sunt complet liniştit: ei ar trebui ridicaţi în slăvi, ar trebui decoraţi”, a declarat la NBC fostul vicepreşedinte american, care a ocupat această funcţie între 2001 şi 2009, în mandatul preşedintelui George W. Bush, adică exact în perioada în care suspecţi de terorism au fost supuşi unor interogatorii dure de către agenţi ai CIA.

Raportul Senatului american, dat publicităţii marţi, menţionează că tortura aplicată de CIA presupuşilor terorişti nu a contribuit la strângerea de informaţii relevante.

Însă, pentru Dick Cheney, aceste interogatorii desfăşurate sub tortură „au funcţionat perfect”.

Ne puteți urmări și pe Google News

De altfel, vicepreşedintele american şi-a exprimat dezacordul faţă de concluziile raportului, declarând miercuri că documentul este „plin de tâmpenii”.