D-ALE LOCALELOR. Dezertări pe ultima sută de metri din PDL

D-ALE LOCALELOR. Dezertări pe ultima sută de metri din PDL

Plecările din tabăra PDL au avut loc până în ultima zi de înscriere a candidaturilor pentru locale, unii dintre dezertori punându-i pe democrat-liberali în postura de a le găsi înlocuitori pe ultima sută de metri.

Deputatul PDL de Suceava Gheorghe Coroamă (foto), care fusese anunţat de democrat-liberali drept candidat pentru funcţia de primar al comunei Putna, a trecut la PSD şi va candida la primărie din partea acestui partid, conform mediafax.ro. Anunțul a fost făcut de liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor.

Coroamă, în vârstă de 34 de ani, a fost ales deputat din partea PNL, iar în septembrie 2009 a demisionat din partid, de atunci şi până în noiembrie 2009 activând în grupul parlamentar al PDL de la Cameră. Din noiembrie 2009 şi până în februarie 2010, Coroamă a fost deputat independent, apoi s-a înscris din nou în grupul parlamentar al PDL. Și deputatul Daniel Bărbulescu, președinte al PDL Slatina și candidat al PDL la șefia CJ, a plecat la PSD. Bărbulescu a votat la moțiunea de cenzură ce a dus la căderea guvernului Ungureanu și urma să fie exclus din PDL. În plus, el a fost atras în tabăra USL de Darius Vâlcov, fost lider al PDL Olt, care a demisionat din partid luna trecută. PDL a rămas fără candidat la CJ Vrancea O surpriză neplăcută a avut PDL și la Vrancea. Fostul prefect al judeţului, Sorin Hornea, care anunţase că va candida ca independent, cu sprijinul Alianţei pentru Vrancea, la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, a anunţat că se retrage din cursa electorală. "Am decis să mă retrag. Voi lua o vacanţă", a declarat acesta, conform Agerpres. În acest context, PDL și aliații săi sunt siliți să găsească un nou candidat pe ultima sută de metri, dat fiind că 1 mai este ultima zi de depunere a candidaturilor. Și o bună parte a candidaţilor la diverse primării pe care conta PDL în Vrancea au anunţat că vor candida din partea USL. Migrația de primăvară a primarilor Migrația nu afectează doar parlamentarii, ci și primarii. PNL a anunțat că a înregimentat cinci primari PDL din județul Constanța, care au decis duminică să candideze sub sigla PNL sau a USL. La Iași, Dumitru Oprea a declarat că, din 22 de primari care au câștigat alegerile în 2008 din partea PDL, numai 9 mai sunt alături de partid în această cursă. Și Cezar Preda, președintele PDL Buzău, a anunțat că zilele trecute 12 primari democrat-liberali din județ au schimbat tabăra. Și la Ilfov, cinci primari de la PDL, UNPR şi PNG au trecut la PSD, printre aceştia fiind şi edilul oraşului Măgurele, potrivit unui comunicat remis Agerpres de Organizaţia PSD Ilfov. Cei cinci primari sunt: Apostol Gelu (primar Cernica, de la PDL), Condu Valentin (primar Dobroeşti, de la UNPR), Vasile Georgel (primar Nuci, de la UNPR), Rababoc Anghel (primar Ştefăneşti, de la PNG), Ruse Dumitru (primarul oraşului Măgurele, de la PDL).

Ne puteți urmări și pe Google News