Dezastru termic în România. Vor fi cele mai ridicate temperaturi din vară. Se anunță zile și nopți de foc
- Sabina Popescu
- 25 iulie 2021, 22:15
România se va confrunta cu un val de temperaturi extreme, nu doar pe timp de zi, ci și pe timp de noapte, anunță meteorologii. Aerul va fi imposibil de suportat, avertizează ANM.
România va fi lovită de un puternic val de căldură. Temperaturile vor fi combinate și cu niveluri de umiditate importante, spun meteorologii. Începând cu ziua de luni, valorile termice vor crește. În România se anunță și temperaturi de probabil peste 40 de grade, iar acestea vor viza aproape toată țara.
Meda Andrei, meteorolog de serviciu ANM, a explicat prognoza meteo pentru următoarele zile.
„Acest val cuprinde temperaturi foarte ridicate, cât și combinația temperaturilor cu umiditatea. Prin urmare, începând de mâine și până spre sfârșitul acestei săptămâni vom avea temperaturi ridicate, indicele de temperatură umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Unde lovește canicula. Ce temperaturi se anunță
De asemenea, vorbim și de caniculă mâine în Banat, Crișana, Oltenia, vestul Maramureșului și sud-vestul Transilvaniei apoi în regiunile vestice sudice și locali în restul teritoriului.
Dacă mâine temperaturile se opresc la 36 de grade în zilele următoare vor depăși 37 de grade și posibil să atingem 39-40 de grade cu probabilitate mai mare al acestor valori în partea de sud-vest a țării.
În cea mai mare parte din țară temperaturile vor fi peste cele normale la această dată, dar un aer mai respirabil va fi nordul Moldovei în estul Transilvaniei în zonele de munte și acolo temperaturile se vor opri sub 34 de grade și, de asemenea, disconfortul va fi ceva mai potrivit nu chiar atât accentuat cum va fi în ceva alte regiuni.
Zile, dar și nopți de foc
Temperaturile vor fi ridicate și noaptea în Banat în Crișana, Oltenia, Muntenia. De poimâine noapte mai ales, temperaturile se vor menține în general peste 20 de grade în cea mai mare parte a nopții. De asemenea, în dealurile de vest temperaturile pot fi de 23-24 de grade. În nordul litoralului va fi ceva mai răcoare şi în nordul Moldovei și Estul Transilvaniei cu minime de 11-14 grade.
Spre sfârșitul săptămânii este așteptat un val de aer rece care va putea aduce ploi, vijelii și grindină", a spus Meda Andrei, meteorolog de serviciu ANM.