Anamaria Prodan (47 de ani) a vorbit la superlativ despre soțul ei, Laurențiu Reghecampf (44 de ani), actualul antrenor al echipei Al-Wasl (Emiratele Arabe Unite), despre care a spus că obișnuiește să o răsfețe tot timpul și că îi poartă o grijă enormă. Chiar dacă, deseori, se află la mare distanță unul de celălalt, cele două personaje din fotbal au un mariaj fericit.

Eu îi mulțumesc în fiecare zi lui Dumnezeu pentru Laur! Bărbații ca Reghe sunt pe cale de dispariție. Se găsesc greu. El nu suportă să îmi fie rău, să mă doară ceva, să mă afecteze ceva. Dacă dimineața mă întreabă cum mă simt și spun că mă doare puțin capul, atunci tot timpul lui îmi este dedicat mie.

Laur se duce în fiecare dimineață la piață și vine cu brațele pline de flori. Noi avem o fermă aici, iar Laur gătește mereu. El gătește orice, mâncare europeană, japoneză, chinezească. Așa se relaxează el. El se duce și muncește cu oamenii de acolo, gătește, iar seara vine la mine cu unt, ouă, brânză sau smântână”, a spus Anamaria Prodan la Look Sport.

Recent, Anamaria Prodan s-a înțeles cu oficialii celor de la Hermannstadt pentru preluarea clubului sibian, care se zbate pentru rămânerea în Liga 1. Impresara se va implica în totalitate la club alături de Claudiu Rotar.

Despre pasul făcut de Anamaria Prodan s-a discutat și în presa internațională, în care s-a amintit de faptul că Anamaria Prodan a pozat, în trecut, pentru revista Playboy. „Descoperă un model uimitor Playboy, agent de fotbal acum, Anamaria Prodan, care vrea să investească la clubul din România Hermannstadt.

Prodan este considerată cel mai hot agent de fotbal din lume. Postează o mulțime de fotografii în costum de baie pentru sutele de mii de urmăritori pe care îi are pe Instagram”, au notat cei de la The Sun.