Destinul tragic al Principesei Maria. Fetița Reginei Elisabeta și a lui Carol I care a schimbat istoria regalității din România

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Povestea primului cuplu regal al României, Carol I și Elisabeta de Wied, este adesea privită prin prisma realizărilor politice, a independenței naționale și a modernizării țării. Însă, dincolo de rigoarea germană a Regelui și de aura poetică a Reginei, se ascunde una dintre cele mai profunde drame personale din istoria noastră: moartea singurului lor copil, Principesa Maria.

Deși a trăit doar trei ani și jumătate, mica prințesă a lăsat o amprentă de neșters asupra părinților săi și a schimbat, indirect, cursul succesiunii la tronul României.

Nașterea Principesei Maria, a unei speranțe dinastice

La scurt timp după căsătoria lor din 1869, Carol și Elisabeta au primit vestea pe care o aștepta întreaga țară: o sarcină care să asigure viitorul noii dinastii de Hohenzollern-Sigmaringen.

Principesa Maria s-a născut pe 8 septembrie 1870, la București. Deși clasa politică a vremii spera la un băiat, conform legii salice, fetele nu puteau moșteni tronul, nașterea ei a fost primită cu un entuziasm uriaș. Pentru principele Carol, un om cunoscut pentru răceala și sobrietatea sa, fetița a devenit imediat centrul universului emoțional.

Cercetătorii au renunțat la modelele climatice apocaliptice, Trump critică „escrocheria” Democraților

Prințul Harry, ridiculizat de presa britanică pentru „lecțiile de politică externă”

Regele Carol I. Sursa foto: EVZ

O copilărie luminoasă

Toate memoriile epocii o descriu pe Maria ca pe un copil excepțional de inteligent, plin de viață și foarte precoce. Era alintată de părinți „Mariechen” sau „Itty”. La doar doi ani și jumătate, fetița vorbea deja fluent mai multe limbi, avea o memorie vizuală impresionantă și se plimba adesea prin Palatul Cotroceni sau prin grădinile de la Peleș, aflat atunci în faza de proiectare/construcție incipentă, însoțită de tatăl ei.

Carol, de obicei rigid, era văzut adesea stând pe covor și jucându-se cu fiica sa, o imagine rară pentru monarhul de fier.

Tragedia din primăvara anului 1874

În aprilie 1874, o epidemie violentă de scarlatină, combinată cu o formă de difterie, a lovit Bucureștiul. Condițiile sanitare ale epocii erau precare, iar bolile infecțioase nu țineau cont de zidurile palatului.

Principesa Maria a contractat boala. În ciuda eforturilor disperate ale celor mai buni medici aduși de la Viena și din țară, starea fetiței s-a agravat rapid. După câteva zile de febră teribilă și suferință, Maria s-a stins din viață pe 9 aprilie 1874, în Joia Mare a Paștelui, la nici patru ani împliniți. Ultimele ei cuvinte, adresate mamei sale, ar fi fost o rugăminte de a fi lăsată să doarmă.

Anunțul apărut pe 29 martie 1874. sursa: arhiva presa

Ceremonia fastuoasă, dar plină de durere

Pe 29 martie 1874 a avut loc ceremonia funebră și dureroasă a înmormântării Alteței Sale Principesa Maria. Corpul răposatei fusese transportat încă de pe 28 martie, fără pompă, în biserica de la Cotroceni, acolo unde fusese și botezată. Mai înainte de ora 14:00, când erau programate înmormântarea și serviciul religios, auguștii părinți, cu durerea în inimă și înarmați cu curaj, s-au îndreptat pe la ora 9:00 dimineața către biserica Cotroceni, unde și-au luat ultimul adio de la iubita lor fiică.

Pe la orele 14:00 a început serviciul religios în biserică. Miniștrii, reprezentanții puterilor străine, senatorii, deputații, Președintele Camerei, membrii municipalității, înalții funcționari, ofițerii superiori și soldații din toate armele, damele de onoare și un public foarte numeros, din toate cercurile sociale, au asistat în tăcere la acest serviciu funebru, însoțind corpul Principesei până la mormânt.

Preasfinția Sa Vicarul, alături de mai mulți arhierei și preoți, a oficiat slujba, pe când un cor de copii își înălța rugile și cântările pline de patos spre cer.

Cortegiul și înhumarea

Cortegiul a pornit pe la ora 14:30 din biserică și a coborât prin grădina Cotroceni, urcând apoi pe acea colină verde unde urma să fie depus corpul răposatei, lângă biserica Azilului „Elena”. Procesiunea a înaintat în cea mai bună rânduială, însoțită de o jale profundă și de lacrimile ce licăreau în ochii tuturor.

Fetele de la Azilul „Elena” și de la alte așezăminte au condus-o pe ultimul drum, cuprinse de plâns, pe preaiubita fiică a acelei auguste și nobile Doamne, Regina Elisabeta, în care ele vedeau o mamă protectoare. Coșciugul, acoperit de flori, a fost purtat de mai mulți colonei și de adjutanții domnești.

În tot acest timp, corul a însoțit procesiunea cu cântări religioase, iar bubuitul tunurilor și bătaia clopotelor anunțau dureroasa înmormântare.

Urmările unei drame naționale

Moartea Principesei Maria a fracturat definitiv viața cuplului regal, având consecințe majore pe două planuri.

Regina Elisabeta nu și-a revenit niciodată complet după această pierdere. A suferit episoade severe de depresie și nu a mai putut avea alți copii. Pentru a supraviețui durerii, s-a refugiat total în literatură, adoptând pseudonimul Carmen Sylva. Poeziile ei au devenit pline de melancolie, iar dragostea pe care nu i-a mai putut-o oferi fiicei sale a fost direcționată către acte de caritate și protejarea tinerilor artiști, inclusiv George Enescu.

Regina Elisabeta în 1896, sursa: arhiva presa

Regele Carol I s-a închis și mai mult în sine. Dacă moartea fiicei l-a devastat, datoria de stat i-a impus să își ascundă durerea. A devenit monarhul rece, calculat și complet dedicat muncii, renunțând la aproape orice bucurie personală.

Principesa Maria a fost înmormântată inițial în curtea bisericii de la Palatul Cotroceni, pe piatra ei funerară fiind gravat textul biblic: „Nu plângeți, căci n-a murit, ci doarme”. Ulterior, în 1916, la dorința Reginei Elisabeta, osemintele micuței au fost mutate la Curtea de Argeș, necropola regală a României, pentru a se odihni pentru totdeauna alături de părinții ei.

Criza de succesiune

Pentru că Elisabeta nu a mai putut avea copii, dinastia română s-a confruntat cu riscul stingerii. Acest lucru l-a forțat pe Carol I să aplice prevederile Constituției din 1866 și să caute un moștenitor în familia fratelui său mai mare, Leopold de Hohenzollern.

Astfel, la sfârșitul anilor 1880, nepotul său, Ferdinand, a fost adoptat ca prinț moștenitor și adus în România. Dacă Principesa Maria ar fi trăit și ar fi fost urmată de un frate, sau dacă legea i-ar fi permis să domnească, istoria României, inclusiv Marea Unire sub Ferdinand și Regina Maria de Edinburgh, ar fi arătat cu totul altfel.