Destinul crud al urmașilor lui Mihai Eminescu. Nepotul a luptat la Mărășești (1917) și a fost deținut politic (1947-1954)

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

În familia Eminescu, numele lui Mihai a acoperit inevitabil destinele celorlalți. Unul dintre acestea merită însă recuperat separat: Gheorghe Matei Eminescu, fiul căpitanului Matei Eminescu, fratele mai mic al poetului.

Născut la Mizil la 31 mai 1890, la un an după moartea unchiului său, Gheorghe Eminescu a trăit aproape un secol și a traversat trei Românii: regatul care a intrat în Primul Război Mondial, România Mare pe care a apărat-o ca ofițer și statul comunist care l-a trimis în închisoare.

A murit la București, la 6 iunie 1988, cu doar un an și jumătate înainte de prăbușirea regimului care îl persecutase.

Mihai Eminescu. Sursa foto: www.unitischimbam.ro

Fiul ultimului frate al lui Mihai Eminescu

Tatăl său, Matei Eminescu, fusese ofițer al Armatei Române și participant la Războiul de Independență. Gheorghe provenea din a doua căsătorie a acestuia, cu Ana Condeescu, membră a unei familii cunoscute din Mizil. Era, prin urmare, nepotul direct al poetului pe linie paternă, dar nu l-a cunoscut niciodată: Mihai Eminescu murise în iunie 1889, cu aproape un an înaintea nașterii sale.

Un detaliu puțin cunoscut privește chiar numele familiei. Matei a solicitat oficial, în 1892, schimbarea numelui din Eminovici în Eminescu, procedură consemnată în Buletinul Oficial. Gheorghe a fost astfel unul dintre cei care au purtat legal numele consacrat literar de unchiul său. 

Tinerețea lui nu a urmat însă traseul liniar sugerat de biografiile encomiastice. Mărturiile sale ulterioare arată că nu a intrat în armată dintr-o vocație romantică și nici nu a fost, în sens strict, un simplu „voluntar”. După conflicte școlare și interdicția de a mai frecventa liceele civile, rudele sale l-au orientat către cariera militară.

El însuși avea să mărturisească faptul că, inițial, prefera literatura vieții de cazarmă. Disciplina militară a fost, așadar, mai degrabă o alegere impusă de împrejurări, pe care a transformat-o ulterior într-o profesie autentică.

De la Argeș la Mărășești

În timpul campaniei române din Primul Război Mondial, Gheorghe Eminescu a servit ca ofițer de infanterie și a comandat o companie de mitraliere din Regimentul 35 Infanterie. A participat la luptele din 1916, inclusiv la confruntările de pe Argeș, a trecut prin captivitatea germană și a revenit apoi pe front. În vara anului 1917 s-a aflat în dispozitivul românesc de la Mărășești, unde rezistența Armatei Române a oprit ofensiva Puterilor Centrale.

În texte autobiografice publicate târziu, el a evocat experiența Mărășeștilor nu ca pe o legendă abstractă, ci ca pe o confruntare tehnică, brutală, purtată de unități epuizate, sub bombardament și cu pierderi grele. O asemenea mărturie a apărut în 1981 în revista “Limba și literatura română”, când autorul avea peste 90 de ani.

Ofițer pe frontiera cu Rusia sovietică

Războiul său nu s-a încheiat în 1917. După revenirea Basarabiei la România, Gheorghe Eminescu a fost trimis în provincie și a rămas acolo aproximativ 15 ani, servind în unități amplasate la frontiera cu Rusia sovietică.

A participat la operațiunile românești din Basarabia și a fost implicat în confruntările din jurul răscoalei de la Hotin din 1919 și în incidentele de la Tatarbunar din 1924.

Acest episod este important pentru înțelegerea formației sale politice. Pentru ofițerii români aflați pe Nistru, bolșevismul nu era o abstracțiune doctrinară, ci o amenințare militară concretă, asociată cu incursiunile, propaganda și contestarea graniței. Gheorghe Eminescu aparținea generației care luptase pentru întregirea țării și care văzuse apoi noua frontieră supusă unei presiuni permanente.

A avansat până la gradul de locotenent-colonel. A servit și în structurile de grăniceri, fiind legat profesional de Brăila și de zona frontierei răsăritene. După trecerea în rezervă, în 1944, a devenit coproprietar al unei mici întreprinderi de fabricare a cuielor din Brăila, „G. Eminescu & Co.”.

Legătura cu Partidul Național Țărănesc

După 23 august 1944, Gheorghe Eminescu s-a apropiat de Partidul Național Țărănesc. Sursele nu indică o activitate politică de prim-plan, el însuși avea să susțină că implicarea sa fusese limitată. În România ocupată de sovietici, simpla asociere cu PNȚ devenea însă suficientă pentru a fi inclus într-un dosar represiv.

Arestarea sa din 1947 trebuie plasată în contextul lichidării opoziției democratice și al campaniei împotriva național-țărăniștilor. Potrivit informațiilor biografice disponibile, ancheta a pornit de la acuzația de „nedenunțare” și a ajuns la condamnarea pentru „complot împotriva ordinii sociale”, una dintre formulele juridice utilizate de noul regim împotriva adversarilor politici.

A primit o pedeapsă de șapte ani. A trecut prin Jilava, Aiud, colonia de muncă Peninsula și Ocnele Mari, fiind eliberat la 21 aprilie 1954. Traseul este menționat în mai multe surse biografice și corespunde circuitului represiv prin care au fost transportați numeroși foști militari, membri ai partidelor istorice și intelectuali.

La Jilava, într-un spațiu lat de 25 de centimetri

Una dintre mărturiile cele mai puternice despre detenția sa provine de la fostul deținut Ion Deboveanu. Acesta își amintea că, în aglomerația de la Jilava, lui Gheorghe Eminescu îi revenise un spațiu de dormit lat de numai aproximativ 25 de centimetri, în zona supranumită „Șerpăria”. În asemenea condiții, nepotul poetului le vorbea colegilor de celulă despre familia sa, despre tatăl său și despre Mihai Eminescu.

La Aiud s-a aflat în apropierea unor personalități ale vechiului regim și ale culturii interbelice, între care Istrate Micescu, Nichifor Crainic și Radu Gyr. O mărturie îl plasează printre deținuții obligați să stea cu picioarele în apă rece, una dintre formele de pedeapsă și epuizare folosite în penitenciar.

Nepotul poetului devenit specialist în Napoleon

Interesul pentru Napoleon Bonaparte îl însoțea încă din perioada militară. După eliberare, exclus din viața publică și aflat sub constrângerile regimului, Gheorghe Eminescu s-a dedicat cercetării istorice. Avea acces la o bibliotecă particulară impresionantă și primea, prin intermediul familiei, lucrări franceze despre epoca napoleoniană.

Rezultatul a fost monografia în două volume „Napoleon Bonaparte”, publicată în 1973 de Editura Academiei Republicii Socialiste România, în colecția „Istorie și civilizație”. Cele două volume însumau aproape 500 de pagini și reprezentau una dintre puținele sinteze românești ample consacrate împăratului francez.

Gheorghe Eminescu (st), se află alături de Dalia Bogdan, Nichifor Crainic, Radu Bogdan şi Gheorghe Bulgăr. sursa: ziarul Lumina

Memoria lui Mihai Eminescu

În ultimele decenii ale vieții, Gheorghe Eminescu a fost solicitat frecvent ca martor al tradiției familiale. A participat la reuniuni literare, a susținut conferințe și a relatat amintirile transmise de tatăl său despre poet. În 1963 apărea alături de istoricul literar Augustin Z. N. Pop la manifestări de la Constanța și Mircești, iar în 1964 vorbea despre Mihai Eminescu la Biblioteca Centrală Universitară din Iași.

Gheorghe Eminescu a murit la 6 iunie 1988, la domiciliul său din cartierul Iancului, București, la câteva zile după ce împlinise 98 de ani. Sursele biografice consemnează doar că s-a stins acasă, la o vârstă foarte înaintată.