Cercetătorii români au realizat și instrumente care fac parte din cel mai mare experiment cosmic european, Proiectul eLisa, un pas uriaș care poate demonstra existența universurilor paralele, bazat pe detectarea undelor gravitaționale, un concept propus, încă din 1916, de fi zicianul Albert Einstein, în baza teoriei relativității

Pe celebra platformă de la Măgurele, orașul din județul Ilfov în care se află Institutul de Fizică Atomicică și celebrul Laser, dar și Institutul de Fizică a Pământului, se află clădirea în care se ascund unele dintre cele mai mari secrete ale Universului. Cunoscut mai mult în lume decât pe plaiuri mioritice, Institutul de Științe Spațiale (ISS) are specialiști care au inventat dispozitive folosite de Agenția Spațială Europeană (ESA) sau de NASA. Invențiile cercetetătorilor români sunt folosite, însă, și în alte specializări precum medicină sau biologie.

Sorin Ion Zgură, directorul ISS (centru) alături de câțiva tineri specialiști care au revoluționat știința spațială românească

FOTOGRAFII: PETRIȘOR CANĂ

Eminescu, Slavici, Hulubei

Clădirea veche a ISS, conacul Oteteleşanu, are o istorie aparte. Aici a funcţionat, în secolul XIX, şcoala de fete a scriitorului Ioan Slavici, pe unde trecea destul de des în vizită Mihai Eminescu. Unele surse spun că motivul preumblării poetului naţional prin Măgurele îl constituia de fapt soţia lui Slavici, pe care Eminescu o curta. Tot aici şi-a avut biroul şi părintele fizicii româneşti moderne, academicianul Horia Hulubei. O legendă locală zice că Hulubei ar fi murit în biroul său din motive neelucidate dar care aveau legătură cu o tânără secretară.

Acum, în biroul lui Hulubei lucrează Sorin Ion Zgură, directorul ISS. Şi el în sine are o istorie interesantă. Născut în comuna Fântânele, din Dobrogea, cu toate că era pasionat de fizică încă din copilărie, a ales iniţial o carieră care-i atrăgea ca un magnet pe tinerii din zonă: s-a făcut marinar.

O perioadă a fost motorist pe mai multe nave, dar gândindu-se mai bine a abandonat ideea călătoriilor şi a unor câştiguri rapide şi a dat la Facultatea de Fizică din Bucureşti. Nu are de ce să regrete. A terminat cu brio studiile la facultate şi şi-a dat doctoratul la Universitatea din Bucureşti pe baza unor cercetări făcute în cotutelă la „National Brookhaven Laboratory” din SUA, unde funcţionează cel mai cunoscut accelerator de particule din lume. El ne-a fost ghid prin măruntaiele institutului.

Ciuperca, satelitul, trusa…

Mai întâi, ne-a condus la fraţii Mogâldea, George şi Marian. Cei doi sunt gemeni identici şi când vorbesc se completează reciproc. Ei au făcut unul dintre cele mai interesante experimente spaţiale româneşti. Ştiind că sporii de ciupercă se comportă cam ca unele bacterii şi viruşi, au trimis pe Staţia Spaţială Internaţională nişte cutii etanşe cu aceste vietăți de pe plaiuri mioritice.

Primul satelit românesc – Goliat​

Ciupercile au crescut în spaţiu mult mai rapid decât pe Terra şi au demonstrat că astronauţii sunt predispuşi la forme mult mai agresive ale unor boli decât pe pământ. De la experimentul fraţilor Mogâldea, incintele cosmice sau artefactele care ajung în spaţiu şi intră în contact cu cosmonauţii sunt sterilizate şi curăţate cu mult mai multă atenţie.

Laboratoarele Institutului de Științe Spațiale care are sediu într-un vechi conac din Măgurele

Din păcate, puţini români ştiu că la noi se produc nanosateliţi. ISS este unul dintre foarte puţinele institute din lume care poate face aşa ceva. Este vorba despre nişte cuburi de un kilogram, dotate cu motor, cameră video, detectoare de praf cosmic şi radiaţii gama, pe scurt, un laborator în miniatură.

Avantajele nanosateliţilor sunt costurile de producţie mici și acurateţea datelor pe care le transmit spre pământ. Primul nanosatelit românesc, Goliath, a fost lansat în 2012.

 Laboratorul care „te citește” din spațiu

Laboratorul de aplicaţii medicale şi de securitate, condus de Cristian Vizitiu are rolul de a dezvolta tehnologii de protecţie în spaţiu, dar şi de a „coborâ pe pământ” unele proceduri utilizate până acum doar în cosmos. Vizitiu şi colegii săi mai tineri, cum ar fi Adrian Dinculescu sau Alexandru Nistorescu dar şi somităţi precum „venerabilul” Vlad Văleanu au pus la punct printre altele, o trusă de telemedicină cu comunicaţie satelitară, care poate funcţiona la orice altitudine şi pe orice formă de relief. Ea transmite în timp real parametrii vitali ai unui pacient. Tot ei au mai făcut un program de identificare facială, un soft care cu ajutorul unei camere de luat vederi, datorită fizionomiei cuiva, poate indentifica dacă persoana respectivă este surmenată, beată, deprimată sau obosită. El poate fi salutar atât pentru astronauţii aflaţi în misiune, dar, în timp, ar putea fi folosit şi, de ce nu, pentru şoferi.

În cercetarea spațială nu există granițe

Puțini știu că specialiștii români au o contribuție majoră la cercetările spațiale. În cadrul unui program internațional, ceretătorii români de la ISS care colaborează cu Agenția Spațială Europeană (ESA), cu NASA dar și cu multe alte instituții de profil din întreaga lume. „Practic, în această lume a cercetărilor spațiale nu există granițe. Nu sunt dispute politice sau ideologice. Rușii, spre exemplu, au rămas singurii care fac transporturi în spațiu, iar NASA colaboreză cu ei”, ne-a precizat directorul ISS, Sorin Zgură.

Parteneri în proiectul cosmic al viitorului

ISS nu e singur pe lume. El stă la aceeaşi masă cu „cei mari”. Colaborează cu NASA, Ageţia Spaţială Japoneză (Jaxa), cea rusă şi mai ales cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA). Este cu atât mai de apreciat institutul românesc în condițiile în care ESA a preferat să utilizeze serverele ISS pentru stocarea datelor venite de pe sateliţii ei. „Data Center” al ISS este un fel de memorie a operațiunilor desfăşurate de ESA. Cercetătorii ISS sunt implicaţi în programele internaţionale precum LISA. Este, de fapt, cel mai mare experiment cosmic european, cu trei sateliţi aranjaţi în triunghi echiletaral care comunică între ei şi captează unde gravitaţionale. Proiectul eLisa, spre exemplu, reprezintă un pas uriaș care poate demonstra existența universurilor paralele, bazat pe detectarea undelor gravitaționale. Este un concept propus încă din 1916 de fizicianul Albert Einstein în baza teoriei relativității. „Este vorba despre un proiect al ESA privitor la trimiterea în spațiu a trei sateliți care să formeze un triunghi echilateral cu latura de 2,5 kilometri pentru captarea undelor gravitaționale”, ne-a dezvăluit directorul ISS, Sorin Zgură.

Refacerea Big-Bang-ului în laborator

Proiectul – o antenă gravitațională uriașă – ar putea fi gata până în anul 2034, susțin specialiștii români. Un prototip – LISA Pathfinder – a fost lansat în anul 2015, pentru ca specialiștii să fie siguri că ceea ce se măsoară sunt unde gravitaţionale şi nu alte procese generate de mişcări ale aparatului datorate altor efecte, precum presiunea generată de radiaţia solară. LISA Pathfinder conţinea în interior aşa-numitul LISA Technology Package alcătuit din două cuburi de aur şi platină, fiecare cu greutatea de 2 kg, cu latura de 46 mm. „Pentru a înțelege Universul, în atenția cercetătorilor sunt ipotezele care au stat la baza primelor minute de după crearea acestuia. O refacere a Big-Bang-ului în laborator, dacă vreți”, ne-a explicat directorul ISS Sorin Zgură. Cercetători ai ISS sunt detaşaţi şi la observatorul astronomic Pierre Auger din Argentina, cel mai mare din lume, întins pe câteva zeci de hectare. Am dat doar câteva exemple, luate aleator, cercetătorii români fiind implicaţi în mult mai multe proiecte internaţionale.

Un institut naţional

Cercetătorii de la ISS îşi văd de treabă cu mare discreţie. Nu fac mare caz de realizările lor, nu se bat cu cărămida-n piept, nu sunt avizi după publicitate. Poate şi din cauza asta ISS nu are încă statutul de Institut Naţional de Cercetare-Dezvoltare. În momentul de faţă, el este o filială cu personalitate juridică distinctă a Institutului Naţional pentru Fizica Plasmei, Radiaţiei şi Laserilor. Asta presupune un blocaj birocratic, dificultăţi în finanţarea unor proiecte şi în derularea colaborărilor internaţionale. În plus, peste tot în lume, intituţiile simiilare ISS sunt entităţi independente. Cum ar fi de exemplu, ca NASA să se subordoneze Autorităţii pentru Agricultură Ecologică a SUA? Un act absolut normal ar fi ca factorii de decizie guvernamentali să acorde ISS statutul pe care-l merită.

Testul suprem: cosmonautul Dumitru Prunariu

Primii pași științifici spre descoperirea universului s-au făcut, în România, în urmă cu peste 60 de ani. Cu tehnologia pe care o aveau, atunci, la dispoziție, o mână de cercetători au pus bazele Laboratorului de raze Cosmice care funcționa în vechea clădire a Institutului de Fizică Atomică (IFA) Măgurele. Mizând pe tehnologia de tip sovietic, specialiștii români au participat la primul experiment pe orbită în anul 1972.

De atunci, cercetătorii spațiali au participat, cu experimente proprii sau în colaborare, pe 24 sateliți și stații orbitale, în domeniile radiațiilor cosmice, plasmei și magnetometriei și tehnologiilor spațiale. Institutul a avut, în 1981, o contribuție majoră la Programul Științific al primului cosmonaut român, Dumitru Dorin Prunariu, cu cinci experimente de fizică și participarea la un experiment de biologie. Ulterior, echipa condusă de dr. Marius Ioan Piso a realizat primul satelit românesc, GOLIAT în 2011, lansat cu rachetă VEGA – Maiden, ESA.

În anul 2011 institutul, prin dr. Dumitru Hasegan, a fost responsabilul primului experiment românesc realizat la bordul Stației Spațiale Internaționale. În prezent face parte din consorțiul misiunii EUCLID al Agenției Spațiale Europene și participă cu construcție de hardware la alte misiuni ESA.

Recunoaștere internațională

O altă componentă majoră a activității de cercetare din institutut este participarea la cercetări de fizica energiilor înalte la acceleratoarele majore din lume: CERN, Geneva; Institutul de Cercetări Nucleare de la Dubna, Federația Rusă; Brookhaven Național Laboratory, UȘA; Gran Sasso Național Laboratory, Italy și GSI, Darmstadt, Germania. Institutul participă la experimentul european ANTARES, imersat în Marea Mediterana, și face parte din consorțiul european pentru construcția experimentului KM3Net. O altă constantă a activității institutului a fost dezvoltarea cercetărilor de Fizică Teoretică. În institut se realizează și cercetări și dezvoltarea de aplicații în telemedicină și sănătate.

Visul cosmic al lui Horia Hulubei

Institutul de Științe Spațiale a fost înființat în anul 1996 că filiala a Institutului Național pentru Fizică Laserilor, Plasmei și Radiației. În anul 2004 a devenit filială cu personalitate juridică. Rădăcinile se găsesc în Institutul de Fizică Atomică, București, unde, la începutul anilor ‘50, Horia Hulubei a înființat Laboratorul de Raze Cosmice. La reorganizarea IFA în Institutul Central de Fizică, 1976, s-a înființat Centrul de Astronomie și Cercetări Spațiale cu Laboratorul de Cercetări Spațiale, șeful laboratorului fiind dr. Maria Haiduc, și secția de Astronomie. În 1990 s-a înființat Institutul de Gravitație și Științe Spațiale prin unirea laboratorului de Cercetări Spațiale cu colectivul de Gravitație și Lichide Magnetice din Institutul de Cercetări și Proiectări Electrotehnice, București. În organigramă au fost trei laboratoare: laboratorul de Cercetări Spațiale, dr. Maria Haiduc, laboratorul de Inginerie Spațială, dr. Vlad Valeanu și Laboratorul de Gravitație, dr. Marius Ioan Piso. Din 1990 până în 2011 director a fost dr. Dumitru Hasegan iar din 2011 este dr. Sorin Ion Zgura.