DESCOPERIREA care a ŞOCAT lumea. NAVA-FANTOMĂ, găsită de nişte PESCARI. Povestea care naşte o URIAŞĂ LEGENDĂ

DESCOPERIREA care a ŞOCAT lumea. NAVA-FANTOMĂ, găsită de nişte PESCARI. Povestea care naşte o URIAŞĂ LEGENDĂ

Un grup de pescari au avut parte de cea mai sinistră descoperire din viaţa lor. Aceştia au descoperit un cargobot dispărut în mod misterios în urmă cu nouă ani în largul Taiwanului.

Pescarii birmanezi au avut la sfârșitul lunii trecute o întâlnire macabră în Marea Andaman, o mare din nord-estul Oceanului Indian, mărginită la nord de Birmania, la sud de Indonezia, la est de Tailanda, iar la vest de două arhipelaguri, Andaman şi Nicobar: un cargobot fantomă care purta steagul indonezian, apărut pentru ultima dată în 2009, în largul Taiwanului, scrie Epochtimes-Romania.com.

Nava comercială "Sam Rataulangi PB1600", al cărei nume este scris cu litere mari pe lateralul navei, a fost localizată săptămâna aceasta "înţepenită într-un banc de nisip", a anunţat poliţia.

Ne puteți urmări și pe Google News

Poliţia a precizat că nu exista niciun echipaj la bord, dar nici bunuri.  Acest cargobot indonezian, construit în 2001, a fost localizat ultima oară în largul Taiwanului, potrivit Marine Traffic, care raportează mişcările navelor din întreaga lume.

Potrivit publicaţiei Myanmar Times, una dintre ipoteze ar fi că cargobotul fantomă se afla în drum spre vecina Bangladesh, îndreptându-se către unul dintre şantierele ilegale de dezmembrare a vechilor nave pentru reciclarea metalelor, atunci când a rămas blocată.