DESCOPERIRE ULUITOARE ce poate confirma existența UNUI NOU ORGAN, identificat în corpul uman

DESCOPERIRE ULUITOARE ce poate confirma existența UNUI NOU ORGAN, identificat în corpul uman

DESCOPERIRE ULUITOARE ce poate confirma existența UNUI NOU ORGAN, identificat în corpul uman. Potrivit digi24, mezenterul, numit în popor „prapur”, este o membrană situată în sistemul digestive al omului, care leagă intestinul de pereții abdominali. Se știa despre această membrană, însă nu se cunoaștea funcționarea ei. Această nouă clasificare a ei, ca organ, ar putea aduce schimbări majore în prevenirea și tratarea anumitor boli digestive și abdominale.

Revista științifică britanică The Lancet Gastroenterology & Hepatology a publicat în decembrie 2017 un studiu prin care arată că mezenterul este calificat drept un nou organ al corpului uman.

Profesorul  J. Calvin Coffey și echipa condusă de el de la University Hospital Limerick, Irlanda au strâns dovezi, după patru ani de cercetări, necesare pentru a reclasifica în categoria „organ” un element deja cunoscut, dar prea puțin studiat al sistemului nostru intestinal.

Mezenterul face parte din sistemul digestiv. Este un dublu strat al peritoneului, o membrană prezentă în cavitatea abdominală. Nu este un organ „plin”, dar are un fel de rețea de vase venoase care face legătura cu arterele principale ale abdomenului și intestinului. Mai exact, mezenterul leagă intestinele de pereții abdomenului și are rolul de „ancoră” ce contribuie la menținerea tuturor elementelor sistemului intestinal la locul lor.

Mezenterul are și rolul de „feeder” - asigură vascularizarea intestinului subțire și a unei părți din intestinul gros prin artera mezenterică, aflată în mezenter. În fine, organul are și un rol de depozitare. Este o membrană care participă la acumularea grăsimii abdominale în corp.

Conform sursei citate, Leonardo da Vinci a fost cel care a descoperit prezența acestui organ în corpul uman. Această abordare este acum respinsă de cercetările profesorului J. Calvin Coffey : „Descrierea anatomică ce i s-a făcut timp de 100 de ani este incorectă. Este un organ complex, departe de a fi fragmentat. Este vorba de o singură structură organică a unui singur țesut”, scrie profesorul.

Consecințe

Considerat, prin urmare, organ, mezenterul poate fi studiat de-acum ca atare. Prima consecință: „Biblia” anatomiei umane, cartea „Gray’s Anatomy” (da, cea care a inspirat titlul celebrului serial american) a fost actualizată imediat după această descoperire. Mezenterul este inclus acum în lista sa de organe.

„Când înțelegem funcționarea unui organ, putem identifica dereglările, bolile. Noi am stabilit anatomia și structura sa. Următoarea etapă va fi funcționarea”, explică profesorul J. Calvin Coffey. „Atunci când vom înțelege și funcționarea, se pot identifica dereglările, maladiile. Asamblând totul, înseamnă știința mezenterică, adică baza pentru o nouă categorie științifică și medicală”, adaugă profesorul.

 

Ne puteți urmări și pe Google News