Descoperire epocală în apele arhipelagului Stockholm. Se rescrie istoria navală
- Tudor Borcea
- 9 noiembrie 2019, 20:00
O echipă de cercetători a anunţat că a descoperit epavele a două nave de război din secolul al XVII-lea
Cele două nave au fost găsite în apropiere de insula Vaxholm, din arhipelagul Stockholm, a declarat arheologul maritim Jim Hansson.
Potrivit experţilor, ambele nave au fost scufundate deliberat în a doua parte a secolului al XVII-lea, după ce au fost scoase din uz de marina suedeză, cu scopul de a îngreuna accesul pe mare al intruşilor spre Stockholm, a precizat el.
Una dintre epave ar putea fi o "navă-soră" a celebrei nave de război Vasa, care s-a scufundat la prima sa călătorie, în 1628.
Măsurătorile făcute celor două epave se potrivesc cu cele ale navei Vasa, a precizat Hansson.
Potrivit relatărilor istorice, mai multe nave de război au fost scufundate în apropiere de Vaxholm, inclusiv nava-soră a Vasa, "Applet", construită în 1629 şi scufundată în 1659, scrie Agerpres.
Arheologii au prelevat mai multe mostre de lemn de la epave, care urmează să fie analizate pentru a afla mai multe despre această descoperire.
Vasa a fost recuperată de pe fundul mării în aprilie 1961, iar acum este găzduită într-un muzeu aflat pe malul apei, la Stockholm.
Epavele descoperite recent vor fi lăsate probabil pe fundul mării