Deputatul Ion Diniţă află azi dacă va fi ARESTAT

Deputatul Ion Diniţă află azi dacă va fi ARESTAT

Plenul Camerei Deputaţilor dezbate luni cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de încuviinţare a arestării preventive a deputatului conservator Ion Diniţă, în acelaşi dosar în care este cercetat şi preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu.

Cel care trebuie să pună cazul Diniţă pe ordinea de zi a şedinţei de plen este Biroul permanent, care se reuneşte luni, la ora 13,30.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a analizat marţea trecută cererea DNA, dar nu a fost întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea sau respingerea acesteia.

"Comisia juridică a fost sesizată de Biroul permanent cu scrisoarea adresată Parlamentului cu privire la cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Ion Diniţă. Această hotărâre trebuie să se ia cu jumătate plus unu, cu votul majorităţii membrilor comisiei, prin urmare, din totalul de 26 trebuiau să fie 14 voturi pentru. S-a votat după cum urmează: 9 voturi pentru arestarea preventivă, 13 împotrivă şi un vot a fost anulat. Prin urmare, Comisia juridică va întocmi un raport către Biroul permanent în care va spune că nu a fost întrunit numărul necesar de voturi pentru arestarea preventivă a domnului Diniţă. Plenul este suveran să decidă dacă va încuviinţa arestarea preventivă sau nu", a spus vicepreşedintele comisiei Ciprian Nica, conform Agerpres.

Procurorul general Tiberiu Niţu i-a transmis ministrului Justiţiei pe 10 octombrie referatul DNA pentru a solicita Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Ion Diniţă, pus sub acuzare în dosarul de corupţie în care este cercetat şi preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu.

Potrivit DNA, Diniţă este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.