DENUNȚ public făcut de Cherecheș: ”DNA să se autosesizeze! Este un lucru GRAV”
- Cristi Buș
- 9 iunie 2017, 18:18
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă, că aşteaptă autosesizarea DNA în cazul blocării activităţilor de pe Aeroportul Internaţional Baia Mare.
Aeroportul aflat în administrare CJ Maramureş a intrat în reparaţii în urmă cu un an iar recent au fost terminate lucrările de prelungire a pistei, însă aeroportul nu este operabil din lipsa echipamentelor de radionavigaţie şi a unui gard de protecţie care trebuie să existe în jurul întregului complex aeroportuar.
"Este un lucru grav, cer DNA să se autosesizeze cu privire la acest aspect, iar dacă până luni nu voi vedea acest lucru, îmi permit să fac un denunţ penal cu privire la modul în care s-au gestionat fondurile, lucrările, contractele la Aeroportul Baia Mare.
Faptul că aeroportul este blocat din perspectivă funcţională aduce un grav prejudiciu dezvoltării municipiului Baia Mare. Am tolerat toate mofturile politice şi nepolitice până acum pentru a genera echilibru, iar atâta vreme cât se aduce un prejudiciu dezvoltării municipiului, trebuie să spunem lucrurilor pe nume", a declarat Cătălin Cherecheş.
Primarul municipiului Baia Mare a susţinut că administraţia judeţeană a demarat investiţia, angajând credite fără a avea lucrarea bugetată.
"La Aeroportul Internaţional Baia Mare s-au cheltuit zeci de milioane de euro fără să existe o prevedere bugetară, fără să se facă plăţi către cei care aveau contractul de lucrări, fără să se gândească că neplătind facturi, neavând o finanţare legală, neavând prevedere bugetară încalcă o lege, dar pe lângă asta, mai pun în cârca CJ, respectiv a maramureşenilor, a băimărenilor, a celor care plătesc taxe şi impozite şi penalităţi pe care nu ştiu de unde o să le plătească", a spus Cherecheş.
În opinia sa, este "hilar" gestul CJ Maramureş de a deschide aeroportul angajând concerte costisitoare, ca în următoarea zi, aeroportul să fie reînchis.
"Pe mine, ca primar al municipiului Baia Mare (...), mă interesează de ce inaugurăm aeroportul cu mare fast, cu mare cheltuială, aducem acolo artişti dintre cei mai scumpi şi prestigioşi din România ca să cânte şi a doua zi închidem aeroportul? Am avut aeroport pentru concerte? Sau avem aeroport că să vină şi să plece turişti, să vină maramureşenii care lucrează prin străinătate, din păcate?", a spus Cătălin Cherecheş.
Aeroportul Internaţional Baia Mare a modernizat pista pe fondurile asigurate de constructorul care a câştigat lucrarea în urma licitaţiei, lucrare evaluată la peste 11 milioane de euro, notează Agerpres.