Demisiile prefecților PSD. Guvernul a făcut noi numiri în teritoriu. Lista completă

Demisiile prefecților PSD. Guvernul a făcut noi numiri în teritoriu. Lista completăPrefectura Dolj. Sursa foto: Captură video/Youtube

Guvernul a aprobat, miercuri, eliberarea din funcție a 22 de prefecți și 36 de subprefecți PSD, în urma demisiilor acestora, și a numit înlocuitori pentru o parte dintre posturile vacante. În total, au fost desemnați 21 de noi prefecți și 6 subprefecți în cadrul reorganizării administrative anunțate de Executiv.

"Aş vrea să vă semnalez eliberările din funcţie a 22 de prefecţi şi 36 de subprefecţi şi numiri în funcţie a 21 de prefecţi şi 6 subprefecţi. E vorba, desigur, de prefecţii şi subprefecţii care au demisionat. În locul lor au fost numite alte persoane", a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Lista cu noii prefecți

Astfel, în locul prefecţilor demisionari, Guvernul i-a numit în funcţia de prefect pe următorii:

Nedelcu Darius-Sebastian (judeţul Argeş);

Dobrescu Florin-Sergiu (judeţul Brăila);

Dolha Nechita-Stelian (judeţul Bistriţa-Năsăud);

Dimian Leonard (judeţul Buzău);

Gâfu Cristian (judeţul Caraş-Severin);

Deculescu Valentin-Dumitru (judeţul Călăraşi);

Calomfirescu Marius (judeţul Dâmboviţa);

Călinoiu Eugen-Costel (judeţul Dolj);

Toderaşc George (judeţul Galaţi);

Răducan-Morega Corneliu (judeţul Gorj);

Szell Lorincz (judeţul Hunedoara);

Tănăsescu Mihai Andrei (judeţul Ialomiţa);

Stauder Rudolf (judeţul Maramureş);

Pavel Cristinel (judeţul Mehedinţi);

Apostol Maria (judeţul Neamţ);

Nicolae Ştefan (judeţul Olt);

Păstrăv Bogdan-George (judeţul Suceava);

Mitran-Piticu Valentina-Veronica (judeţul Teleorman);

Terente Eugen ( judeţul Tulcea);

Şerban Andrei (judeţul Vaslui);

Macovei Liviu- George (judeţul Vrancea).

Demisiile, cerute de Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu. Sursă foto: Facebook

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat la începutul acestei săptămâni că Biroul Permanent Naţional şi preşedinţii de filială ai PSD au decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să semneze şi să voteze moţiunea de cenzură pentru demiterea premierului Bolojan şi le-a cerut secretarilor de stat şi prefecţilor propuşi de social-democraţi să îşi dea demisia.