DELTA DUNĂRII, depopulată de mistreți. MĂSURI EXTREME pentru eradicarea pestei porcine africane

DELTA DUNĂRII, depopulată de mistreți. MĂSURI EXTREME pentru eradicarea pestei porcine africane

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis exterminarea totală a mistreților din Delta Dunării și a sute de exemplare din județul Constanța, porcii sălbatici fiind considerați cauza principală a răspândirii pestei porcine în România. Măsurile au fost anunțate, la Constanța de ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș.

Pesta porcină africană face ravagii în Dobrogea, mai ales în Tulcea unde sunt înregistrate peste 500 de focare. Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a discutat la Constanța cu primarii și autoritățile silvice și sanitar veterinare din Dobrogea pe tema pestei porcine africane care a afectat grav regiunea. El a anunțat și primele măsuri. Delta Dunării va fi practic depopulată de mistreți și șacali iar în județul Constanța vor fi omorâți peste 900 de porci mistreți.

Aceleași măsuri vor fi luate și în zonele de graniță, a spus ministrul Ioan Deneș. “În zona de frontieră, pe o fâșie de 500 de metri,  pentru ca să nu existe alte interpretări din partea vecinilor noștri s-a decis, în Ucraina, Republica Moldova și Ucraina, să fie recoltați mistreții, dar numai împreună cu echipe mixte formate din vânători autorizați, personal silvic, cu sprijinul personalului MAI. Acest lucru se întâmplă deja”, a declarat Ioan Deneș.

Pentru a nu fugi în zonele din afara focarelor de pestă porcină africană, mistreții vor fi vânați prin dibuire și pândă. Apoi, vor fi îngropați. Mai greu va fi în Delta Dunării unde urmează să fie omorâți 1200 de mistreți și 2400 de șacali, potrivit guvernatorului Rezervației Biosfera Delta Dunării Mălin Mușatescu. “Dacă ne limităm numai la a împușca șacali și mistreți eu nu consider că ne ducem obligativitatea asta de a scăpa de flagel până la capăt. Noi trebuie să luăm măsuri în limitarea circulației pe zona publică a animalelor domestice indiferent că ele se numesc vaci, porci sau oi”, a spus guvernatorul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mălin Mușatescu a explicat că în Delta Dunării creșterea în libertate a animalelor domestice este ceva obișnuit. Va face însă demersuri ca animalele să fie tranferate în zone îngrădite, explicând că aproape 6000 de vaci și peste 1000 de porci domestici sunt lăsați să se hrănească singuri. În România sunt, la această oră, opt județe cu 25 de focare de pestă porcină africană la mistreți, cea mia gravă situație fiind în Delta Dunării. În cel mult 90 de zile vânătorii trebuie să omoare, în total 5200, de porci mistreți afectați de virusul periculos.