Deficite gemene pun presiune pe România. Premierul Bolojan, avertizat de consilierul său
- Iulia Moise
- 14 iulie 2025, 15:36
Ionuț Dumitru / sursa foto: arhiva EVZDeficitele gemene plasează România într-o poziție economică vulnerabilă, considerabil diferită față de criza financiară din 2008, susține economistul Ionuț Dumitru, consilier onorific al premierului Ilie Bolojan. Conform acestuia, spre deosebire de perioada de dinaintea recesiunii globale, dezechilibrele actuale sunt cauzate în mod covârșitor de disfuncționalități din sectorul public, în timp ce sectorul privat pare să aibă o poziție mai echilibrată și mai rezistentă.
Criza financiară din 2008, diferită față de cea de acum
Într-o analiză recentă făcută publică de Executiv, Dumitru atrage atenția că România traversează o „problemă ca la carte” în ceea ce privește deficitele gemene – bugetar și de cont curent.
Această situație este agravată de faptul că deficitul bugetar influențează masiv dezechilibrul de cont curent, în timp ce contribuția sectorului privat este relativ redusă comparativ cu perioada premergătoare crizei din 2008.
„Avem o poziţionare care nu ne avantajează deloc. Deci ieşim în relief cumva, dacă ne uităm la dezechilibrele pe care le avem vom constata că spre deosebire de criza fianciară, când aveam un dezechilibru similar, deficitul de cont curent”, a declarat economistul.
Diferențe majore față de criza financiară globală
Dumitru subliniază că actuala criză este specifică României și nu are un caracter global, așa cum s-a întâmplat în 2008. De asemenea, el afirmă că sectorul privat nu mai generează deficite importante, așa cum s-a întâmplat anterior, fiind mult mai bine ancorat în realitățile economice actuale.
Totuși, ajustările necesare în sectorul public vor avea, inevitabil, implicații și asupra mediului privat, iar acestea nu pot fi ignorate, avertizează consilierul premierului. România înregistrează în prezent un deficit bugetar de 9,3% – cel mai mare din Uniunea Europeană și al doilea ca dimensiune din ultimii 30 de ani.
Consolidarea fiscală și efectele asupra economiei
Potrivit lui Ionuț Dumitru, orice strategie de consolidare fiscală, indiferent că implică majorări de taxe, reduceri de cheltuieli sau creșteri de venituri, va avea un impact negativ asupra creșterii economice. Măsurile de acest tip sunt unanim considerate „recesioniste” de literatura economică de specialitate, ceea ce complică și mai mult intervențiile guvernamentale.

economie / sursa foto: arhiva EVZ
„Impactul asupra creşterii economice, atât pe partea de creşteri de venituri, cât şi pe partea de tăieri de cheltuieli, este negativ, de sus până în jos”, a explicat economistul.
TVA – des invocat în criza financiară
În opinia lui Dumitru, majorarea TVA este deseori adusă în discuție deoarece are, pe termen scurt și lung, un impact negativ relativ redus comparativ cu alte tipuri de taxe. Totodată, și în privința cheltuielilor, se pot identifica acele categorii care sunt mai puțin nocive pentru economie în caz de ajustări.
„Trebuie să alegem cu discernământ aceste soluţii pe care le avem la îndemână, pentru a minimiza impactul negativ. Dar impactul negativ este un dat cu care trebuie să lucrăm”, a conchis consilierul.