Mike Pompeo a dezvăluit planul lui Donald Trump: „Aceasta este directiva pe care am primit-o de la preşedintele Statelor Unite (…) A fost fără echivoc: ‘puneţi capăt războaielor fără sfârşit, începeţi retragerea’ „, a declarat şeful diplomaţiei SUA.

Înainte de a fi ales preşedinte în 2016, Trump a promis că forţele armate americane vor fi rechemate din Afganistan, dar după ce a ajuns la Casa Albă, a trimis efective suplimentare – circa 14.000 de militari.

Negocierile cu islamiștii, în linie dreaptă

De anul trecut, Washingtonul a început un dialog direct, fără precedent, cu talibanii, sperând să ajungă la un acord de pace care să permită retragerea trupelor. În acest context, Trump şi-a reafirmat dorinţa de a încheia războaiele fără perspective de încheiere şi de a renunţa la intervenţiile militare costisitoare în alte ţări. Pompeo a susţinut că negocierile au permis înregistrarea unor „progrese reale” şi a afirmat că este „optimist”.

În perspectiva alegerilor prezidenţiale din Afganistan de la sfârşitul lunii septembrie, administraţia Trump pare hotărâtă să accelereze tratativele, apreciază AFP. Negociatorul american Zalmay Khalilzad se află la Kabul, iar în zilele următoare va ajunge la Doha, pentru noi discuţii cu insurgenţii islamişti afgani.

Te-ar putea interesa și: