Decizie importantă la Primăria Capitalei. Consilierii Generali ar trebui să voteze. Proiectul va aduce bani europeni Bucureştiului

Decizie importantă la Primăria Capitalei. Consilierii Generali ar trebui să voteze. Proiectul va aduce bani europeni Bucureştiului

Zi mare pentru schimbarea la faţă a Bucureştiului. Propunerea vine din partea primarului general interimar al Capitalei, Totul este la mâna consilierilor generali

Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) - proiect major pentru dezvoltarea şi modernizarea centrului Bucureştiului - va fi reintrodus pe ordinea de zi a şedinţei din 26 ianuarie a Consiliului General, la propunerea primarului general Răzvan Sava, care adresează un apel reprezentanţilor politici ai legislativului oraşului pentru adoptarea acestui proiect

”Este un proiect major pentru Bucureşti, prin care dorim modernizarea oraşului, dar şi crearea unui oraş mai prietenos. Fac un apel către consilierii generali, de la toate partidele politice din CGMB care îi reprezintă pe bucureşteni, să voteze pentru adoptarea lor. Consider că este extrem de important să adoptăm aceste proiecte şi să nu blocăm modernizarea oraşului. Este un moment extrem de important pentru noi toţi. Consilierii generali au acum prilejul să dovedească că le pasă de Bucureşti şi că putem, cu un efort comun, al tuturor, să începem un amplu proces de modernizare”, a declarat primarul general Răzvan Sava.

PIDU cuprinde 62 de proiecte de investiţii în Capitală, în valoare de aproximativ 239 de milioane de euro. Zonele vizate sunt: Piaţa Romană la nord, Piaţa de Flori la sud, Calea Moşilor la est și Calea Griviţei la vest.

PIDU este un proiect care va aduce bani europeni pentru Bucureşti, care să fie alocaţi eficient pentru reconfigurarea urbanistică a unor puncte centrale ale Capitalei. Proiectul poate fi finanţat prin POR 2014-2021 cu 129 milioane de euro, la care se adaugă o contribuţie de la bugetul de stat în valoare de şapte milioane de euro. Totodată, prin axele de finanţare dedicate monumentelor se pot obţine alte 19 milioane de euro, iar alte 84 de milioane de euro se pot asigura prin asocieri de tip parteneriat public-privat.

Avantajele realizării acestui proiect cu bani europeni sunt de necontestat:

- Realizăm 3.155 noi locuri de parcare;

- Extindem şi modernizăm reţeaua de tramvai;

- Creştem cu 18.095 m2 suprafaţa de spaţii verzi;

- Realizăm noi rute pentru biciclişti;

- Facem culoare speciale pentru transportul în comun;

- Accesăm 150 milioane euro fonduri nerambursabile.

”Suntem conştienţi că aceste proiecte nu se pot realiza de pe o zi pe alta. Acum vom face primul pas - adoptarea lor. După aceea, viitoarea administraţie trebuie să treacă la realizarea lor”, a precizat primarul general.

PIDU înseamnă un Bucureşti cu o arhitectură mai prietenoasă, prin reconfigurarea spaţiilor publice urbane, dar şi cu un trafic mai fluent. Proiectul prevede crearea unui sistem integrat de parcări, încurajarea folosirii mijloacelor de transport alternative - trasee de bicilete, mijloace ale RATB pe trasee rapide.

”Sunt proiecte făcute de specialişti, care au stat în dezbatere publică. Sunt proiecte care vizează modernizarea oraşului şi aş îndrăzni să spun că nu au culoare politică”, a afirmat primarul general Răzvan Sava.