DECIZIE FĂRĂ PRECEDENT în Parlament. Se SCHIMBĂ HARTA ADMINISTRATIVĂ a ROMÂNIEI
- Feri Predescu
- 25 decembrie 2018, 12:04
Parlamentul României a aprobat propunere legislativă a senatorului Nicolae Moga privind trecerea oraşului Băneasa, judeţul Constanţa, la rangul de comună. Înițiativa legislativă, adoptată în premieră, urmează să fie trimisă spre promulgare la președintele Klaus Iohannis și, imediat după apariția în Monitorul Oficial, orașul Băneasa devine, oficial, comună.
Mai întâi a fost organizat referendumul privind trecerea orașului Băneasa la rangul de comună, desfășurat în vara lui 2017 când locuitorii au aprobat ca așezarea lor să redevină comună. Băneasa, făcută oraș pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, are aproape 4000 de locuitori, fiind amplasată în sudul județului Constanța. La inițiativă și demersurile senatorului de Constanța, Nicolae Moga, proiectul de lege a trecut de Camera Deputaților și, în data de 19 decembrie a fost aprobat și în Senat, care este cameră decizională.
“Această trecere de la oraș la comună este prima din România pentru că noi o să modificăm, de fapt, harta administrativă a României. Se schimbă buletinele de identitate, structura șamd”, declară senatorul Nicolae Moga, el considerând că “reorganizarea administrativ teritorială a României este absolut necesară”. Iar locuitorii din Băneasa vor avea facilități pe care nu le puteau avea atâta timp cât erau oraș. Taxele și impozitele vor fi diminuate considerabil. Vor putea accesa fonduri pe dezvoltare rurală, apă, canalizare, școli, grădinițe, asfaltare.