DECIZIE A GUVERNULUI: Românii nu vor primi nici în următorii cinci ani despăgubili pentru întârzierea trenurilor
- Raluca Florescu
- 7 decembrie 2014, 15:24
De abia din 2019 românii vor putea primi despăgubiri pentru întârzierea trenurilor în curse pe teritoriul României, a decis Executivul în cea mai recentă ședință de Guvern.
Deși ar fi trebuit să se bucure de acest drept din această lună, în baza unui regulament al Uniunii Europene, termenul a fost amânat de Guvern cu încă cinci ani, până în decembrie 2019.
Principalul argument a fost că astfel de despăgubiri ar crea CFR pagube semnificative.
"Acordarea acestor derogări pentru următorii 5 ani este imperios necesară, devenind foarte dificil de asigurat, nivelul de regularitate, despăgubirile şi compensaţiile pentru întârzieri producând pagube financiare semnificative operatorilor feroviari, urmare stării deficitare a infrastructurii feroviare, pentru care gestionarul de infrastructură nu poate fi tras la răspundere”, argumentează Guvernul.
Implementarea regulamentului UE potrivit căruia pasagerii trenurilor care înregistrează întârzieri trebuie despăgubiți de operatorul feroviar trebuia să intre în vigoare inițial în 2009 dar și atunci a fost amânată pentru cinci ani, până în decembrie 2014.