Decizie surprinzătoare luată de șeici în privința lui Cosmin Olăroiu, selecționerul Emiratelor Arabe Unite

Decizie surprinzătoare luată de șeici în privința lui Cosmin Olăroiu, selecționerul Emiratelor Arabe UniteSursa foto: arhiva EVZ

Cosmin Olăroiu (56 de ani), selecționerul reprezentativei Emiratelor Arabe Unite a ratat marele obiectiv impus de șeici, calificarea la Campionatul Mondial din 2026.

Cosmin Olăroiu rămâne pe banca tehnică a naționalei din Emiratele Arabe Unite

În mod surprinzător, în ciuda greului eșec, „Oli” va continua pe banca tehnică a naționalei și se va pregăti pentru participarea la Cupa Arabă, competiție ce e programată să se desfășoare în perioada 1 - 18 decembrie.

„Am aflat că Federația de Fotbal din Emiratele Arabe Unite a decis oficial să-l păstreze pe antrenorul român Cosmin Olăroiu ca antrenor principal al echipei naționale. Contractul său este valabil până în 2027, iar următoarea sa sarcină va fi să conducă naționala în Cupa Arabă, programată să aibă loc la Doha, Qatar, în perioada 1-18 decembrie.

Fotbal

Fotbal. Sursa foto: Pixabay

Schimbări la nivel de lot

Echipa, sub conducerea lui Olăroiu, urmează să înceapă un cantonament la Dubai înaintea plecării spre Doha vinerea viitoare. Emiratele Arabe Unite vor concura în Grupa C alături de Egipt, Iordania și câștigătoarea meciului dintre Kuweit și Mauritania”, conform siteului emaratalyoum.com, care mai notează că tehnicianul român urmează să anunțe lotul pe care se va baza la acest turneu.

„Olăroiu urmează să anunțe noul lot, care se anticipează că va include aceiași jucători care au participat recent la calificările Cupei Mondiale, cu mici modificări.”

După ce a ratat calificarea la Mondial, Olăroiu a anunțat că este nevoie de schimbări profunde la nivelul ariei de selecție. „Am venit cu inima deschisă la echipa națională pentru că iubesc această țară și am vrut să ajut cu experiența mea să ne calificăm la Campionatul Mondial. Din păcate, n-a fost de ajuns.

Trebuie să schimbăm lotul dacă vrem să jucăm într-un anumit mod. Sunt jucători care nu pot juca două meciuri la rând, nu pot ajunge la acest nivel”.

A cedat în fața Irakului

Emiratele Arabe Unite au pierdut, în grupe, meciul decisiv disputat în deplasare, cu Qatar, scor 1-2, apoi, la barajul care ar fi dus la turneul intercontinetal de calificare, naționala lui Olăroiu a făcut 1-1 cu Irak, acasă, și a cedat în deplasare, scor 1-2.