De Rusalii, liber de la deputaţi

De Rusalii, liber de la deputaţi

Camera Deputaţilor a adoptat o iniţiativă legislativă prin care la calendarul zilelor libere la care au dreptul românii se adaugă şi prima şi cea de-a doua zi de Rusalii (15-16 iunie).

Iniţiativa legislativă a 11 senatori, printre care Ilie Sârbu (PSD), Cornelia Cazacu (PDL) şi Teodor Meleşcanu (PNL), respinsă de Senat în noiembrie 2007 şi care prevede modificarea Codului Muncii în sensul introducerii unei alte sărbători legale, cea de-a doua zi de Rusalii (prima fiind liberă oricum, întrucât sărbătoarea cade duminică), a fost adoptată astăzi de deputaţi cu 221 de voturi pentru, niciunul împotrivă şi patru abţineri.

"Cea de-a doua zi de Rusalii merită să fie zi liberă pentru că Rusaliile sunt o sărbătoare foarte importantă pentru toate cultele creştine", a afirmat în plenul Camerei Deputaţilor, peremistul Ioan Aurel Rus.

Legea privind introducerea zilelor libere de Rusalii urmează să meargă la promulgare la Palatul Cotroceni, Camera Deputaţilor fiind cameră decizională de această dată.

Rusaliile (Pogorârea Sfântului Duh) sunt sărbătorite, duminică, la 50 de zile după Paşti, şi comemorează coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Hristos. Anul acesta ea va fi sărbătorită pe data de 15 iunie. Astfel că, dacă Traian Băsescu va promulga această lege românii vor avea liber şi pe data de 16 iunie, a doua zi de Rusalii.

România este printre ţările europene cu un număr mic de zile de sărbători legale, campioane la acest capitol fiind Italia şi Spania.

(15:03)

Ne puteți urmări și pe Google News